Este doliu în PSD Dâmbovița! Fostul senator Traian Novolan, fost vicepreşedinte al PSD Dâmboviţa şi preşedinte de onoare al organizaţiei judeţene, a murit

NEWS

Partidul Social Democrat – Organizaţia Judeţeană Dâmboviţa – a primit cu tristeţe vestea plecării dintre noi a celui ce a fost Traian Novolan.

Născut la 25 februarie 1937,  în Republica Moldova, Traian Novolan şi-a marcat cariera cu profesionalism, echilibru şi dăruire.

Din 1972 până la privatizarea societăţii,  a fost director al Companiei Arctic din Găeşti, fiind recunoscut ca un manager de succes, ceea ce a asigurat atât dezvoltarea economică a judeţului cât şi recunoaşterea naţională şi internaţională a fabricii dâmboviţene.

Senator al Partidului Social Democrat, în mandatele 2000-2004 şi 2004-2008, a condus Comisia economică, industrii şi servicii. De asemenea, a fost vicepreşedinte al PSD- Dâmboviţa şi preşedinte de onoare al organizaţiei judeţene.

Pentru toţi cei care l-au cunoscut, Traian Novolan a însemnat un model de seriozitate, corectitudine şi caracter, dovadă că permanent s-a bucurat de aprecierea şi admiraţia colegilor şi a prietenilor.

Partidul Social Democrat – Organizaţia Judeţeană Dâmboviţa – transmite sincere condoleanţe şi gânduri de alinare familiei îndurerate.

Dumnezeu să-i odihnească sufletul în pace!

Preşedinte al Partidului Social Democrat Dâmboviţa

Conf. Univ. Dr. Adrian Ţuţuianu

More articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente