A fost o etapă a gazdelor, care au câştigat opt meciuri din nouă, o partidă terminându-se la egalitate. Localnicii au marcat 20 de goluri, iar oaspeţii, numai cinci. Am consemnat şi prima neprtezentare a campiona¬tului. Petrolul Târgovişte nu s-a prezentat la Corneşti. Petroliştii au preferat să facă un amical cu juniorii Chindiei (scor 5-1) pe stadionul Toma Panţu. Scorul etapei l-a realizat PAS Pucioasa 5-1 (Simulescu 2, Brătescu 2, F. Nicolae -Cucuteanu) cu Voinţa Pietroşiţa. Pe dealul Patrana, arbitrul Marius Chiţu a eliminat patru jucători de la Pietroşiţa: Caibăr, Posta, Andrei şi Chiţoiu. Cu doar şapte jucători în teren, băieţii lui Nicu Neguţescu au reuşit performanţa să marcheze un gol. De remarcat că oaspeţii nu s-au retras din teren. O puteau face dacă se dădea un jucător acci¬dentat şi meciul se termi¬na.
Supriza s-a derulat la Brezoaele, unde echipa locală Comerţul a învins-o cu 1-0 (Şerban) pe F.C. Aninoasa. F.C. Conţeşti a dobândit-o la limită, 3-2, pe Gaz Metan Finta. La Produleşti, trupa lui Marin Grigore a câştigat greu, cu 2-1, în faţa Comerţului Viişoara. Dar antrenorul oaspeţilor, Irinel Cârstea, arată cu degetul spre arbi¬trul Dan Petre. Acelaşi scor, 2-1, s-a consemnat în confruntarea dintre Voinţa Perşinari şi A.S. Doiceşti, cu golul victoriei marcat în ultimul minut de joc. Petrolul Valea Mare este la al treilea succes, după izbânda cu 1-0 în faţa echipei Flacăra Moreni. O izbândă lejeră au obţinut „Pădurarii” de la Bradul Moroieni, 3-0 (Leotescu, Marmandiu, Tudorache) în partida de la Pietroşiţa, cu Recolta Gura Şuţii. într-un meci tern, fără spectacol, Utchim Găeşti şi Atletic Fieni au terminat la egalitate, 0-0.
în fruntea clasa¬mentului neînvinse, şi cu maxim de puncte (9) se află: C.S. Conţeşti şi Petrolul Valea Mare. în preajma lor, cu şapte puncte, se află Bradul Moroieni şi Petrolul Valea Mare. Au mai rămas fără puncte în cont: Voinţa Pietroşiţa şi Comerţul Viişoara.
Runda următoare (sâmbătă, 1 septembrie) propune meciurile: Petrolul Valea Mare -Bradul Moroieni, F.C. Aninoasa – F.C. Conţeşti, Atletic Fieni – PAS Pucioasa, Recolta Gura Şuţii – Avântul Produleşti.
news
- Astăzi, în Târgoviște, emoția atinge cote maxime: finala se joacă acasă, iar CSM TÂRGOVIȘTE are nevoie mai mult ca oricând de sprijinul suporterilor
- Competiția Națională de Descarcerare și Acordare a Primului Ajutor Calificat, rezultate remarcabile pentru pompierii dâmbovițeni
- Avertizare de cod galben valabilă pentru Dâmbovița, în contextul unui episod de intensificări ale vântului
- Noul regulament privind organizarea și funcționarea jocurilor de noroc în municipiul Târgoviște
- Miercuri, 29 aprilie 2026,în Târgoviște este organizată o inițiativă caritabilă dedicată sprijinirii unei tinere de 25 de ani, studentă la Universitatea Valahia din Târgoviște
- La Curtea Domnească din Târgoviște: „Portal VR 360”
- Până pe 28 aprilie, la Mănăstirea Pantocrator din Drăgănești-Vlașca se află racla cu Capul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, o relicvă de o importanță deosebită pentru lumea creștin-ortodoxă
- Retro Parada Primăverii ajunge la Târgoviște pe 26 aprilie