Un tânăr cde 29 de ani a ajuns de urgeţă la Spitalul Judeţean Târgovişte după ce a căzut de pe bicicletă şi a suferit o fractură la picioreul drept .Jandarmii de la Peştera au acționat împreună cu un echipaj SMURD pe DJ 713 Dichiu–Piatra Arsă, în zona „Muntelui Nucet”, pentru a acorda măsuri de prim-ajutor unui biciclist care s-a accidentat pe traseul montan.Turistul, în vârstă de 29 ani, în timp ce se deplasa pe un traseu montan din Platoul Bucegi, a pierdut controlul bicicletei și s-a accidentat. Când a fost găsit, bărbatul prezenta o fractură deschisă de tibie la nivelul membrului inferior drept și mai multe escoriații.Împreună cu echipajul SMURD Fieni, jandarmii montani au acordat primul-ajutor turistului, iar ulterior acesta a fost transportat la Spitalul de Urgență din municipiul Târgoviște pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.Turiştii aflaţi în dificultate în zona Masivului Montan Bucegi pot apela cu încredere numerele de telefon 0749.034639 / 0749.058037 sau numărul unic de urgenţă “112” pentru a solicita sprijinul imediat al jandarmilor montani.
news
- Cod Galben, valabil astăzi, 8 iunie, în intervalul orar 12:00 – 21:00, pentru județul Dâmbovița și alte zone din țară.
- Zilele Județului Dâmbovița 2026 s-au încheiat în forță: mii de oameni la concertul PUYA, DELIRIC și INNA
- Retroparada „Iubim Dâmbovița” – spectacol al mașinilor de epocă în cadrul Zilelor Județului Dâmbovița 2026.VIDEO
- Finala Campionatului Județean de Fotbal „Iubim Dâmbovița”, în cadrul Zilelor Județului Dâmbovița 2026
- Peste 200 de motociclete au participat la Parada Moto din cadrul Zilelor Județului Dâmbovița 2026
- Antonia, Florin Ristei și Șatra Benz urcă pe scena Zilelor Județului Dâmbovița. Program special în cea de-a treia zi a evenimentului
- Meșteșugul românesc, la loc de cinste la Zilele Județului Dâmbovița. Corneliu Ștefan a deschis Târgul Meșterilor Populari
- ANM a emis două noi avertizări Cod Galben. Urmează furtuni, vijelii și grindină în mai multe zone ale țării