Ziua Muncii 2013 este marcată la nivel internaţional pe 1 mai, după ce autorităţile au convenit cu sindicatele ca această zi să fie liberă. Astfel, în majoritatea ţărilor vest-europene, ziua de 1 mai este zi liberă. În România, Ziua Muncii a fost sărbătorită pentru prima dată în 1890, iar în timpul comunismului această sărbătoare a fost marcată, ca şi în alte ţări comuniste, de manifestări propagandistice. După revoluţia din decembrie 1989, timp de mai mulţi ani, ziua de 1 mai nu a mai fost sărbătorită prin festivităţi propagandistice, însă a fost marcată prin evenimente sociale, în aer liber.Junii social-democraţi dâmboviţeni sărbătoresc Ziua Muncii şi a Tineretului prin… muncă. Astăzi, 1 mai ,Organizaţia de Tineret a PSD Dâmboviţa se mobilizează şi plantează în comuna Băleni o sută de copaci. Mâine, 2 mai de Ziua naţională a Tineretului ,tinerii social democraţi dâmboviţeni rau pe agendă acţiuni de ecologizare la Moreni şi Runcu, unde vor aduna gunoaiele lăsate de cei care au petrecut în aer liber de 1 mai. TSD Dâmboviţa în aceste zile nu au omis din agenda de lucru nici competiţiile sportive la care sunt aşteptaţi sute de tineri social-democraţi pasionaţi de mersul pe bicicletă şi de sport în general:„Organizaţia de Tineret va întreprinde mai multe activităţi în următoarele zile. De Ziua Muncii, 1 mai, avem, ca şi Organizaţie de Tineret, o plantare de puieţi, aproximativ 100 de bucăţi, la Băleni. De Ziua Tineretului, 2 mai, avem mai multe activităţi. La Moreni, pe zona Nisipoasa acolo unde se organizează foarte multe grătare pe 1 mai, vom face o acţiune de ecologizare. La Hulubeşti, avem o competiţie sportivă cu aproximativ 100-150 de persoane. La Băleni – maraton de biciclete. La Runcu – o acţiune de ecologizare, iar la Dragomireşti după grătarele specifice de 1 mai, vom ecologiza zona”, a declarat Liviu Vasilescu, preşedintele TSD Dâmboviţa.
news
- Rețea de proxenetism și camătă destructurată în Dâmbovița: 18 percheziții
- Detergenți și haine contrafăcute, descoperite în Dâmbovița
- Atenție la biciclete neconforme: alerte europene privind riscuri pentru utilizatori
- Copii în portbagaj, șofer băut și viteză: combinație șocantă sancționată drastic în trafic
- Incendiu de deșeuri în Târgoviște, pe strada Laminorului
- Elanul, „uriașul pădurilor”, revine în România după mai bine de 200 de ani
- „Seara de carte la Târgoviște” revine cu o nouă ediție: dezbatere despre „Inginerii haosului”
- „Diavolul se îmbracă de la Prada 2” ajunge la Cinema Independența din Târgoviște: modă, rivalitate și spectacol