Apa se oprește. Gunoiul rămâne neridicat. Acum se sting și luminile de pe străzi.
Și, culmea, ni se cere nouă, cetățenilor, să avem răbdare și să înțelegem!
În plină caniculă, când oamenii au nevoie de apă mai mult ca oricând, compania de apă găsește periodic motive să lase zone întregi fără apă. Exact când ți-e lumea mai dragă, hop! Se oprește apa!
Cu gunoiul, situația devine și mai revoltătoare. Oamenii spun că deșeurile nu mai sunt ridicate la timp, iar explicația vehiculată este halucinantă: nu ar mai fi bani pentru combustibil.
Serios?!
Am ajuns în punctul în care într-un județ din România anului 2026 gunoiul nu mai poate fi ridicat pentru că nu sunt bani de motorină?!
Și autoritățile? TAC.
Nu vedem explicații clare. Nu vedem asumare. Nu vedem soluții. Vedem doar cetățeni care plătesc taxe, facturi și servicii și care sunt puși să suporte consecințele.
Iar acum apare o nouă „soluție”: se stinge iluminatul public pe timpul nopții pentru a se face economie la energie.
Păi, măi băieți deștepți, atunci de ce ați investit milioane în iluminat public modern?
Ca să lumineze ziua?
Dacă iluminatul public modern trebuie oprit tocmai în intervalul în care oamenii au nevoie de el, atunci întrebarea este simplă: ce fel de administrație este asta și cine răspunde pentru prioritățile de cheltuire a banului public?
Și să nu ne spună nimeni că „nu e mare lucru”.
Este mare lucru!
O stradă întunecată înseamnă mai puțină siguranță pentru oameni. Înseamnă femei care merg singure acasă, oameni care se întorc de la serviciu sau din oraș și trebuie să traverseze zone fără iluminat.
Iar într-un context în care există deja probleme de siguranță, reducerea iluminatului public poate alimenta sentimentul de nesiguranță și poate crea condiții mai favorabile pentru furturi, vandalism și alte fapte de natură infracțională.
Nu spunem că fiecare stradă întunecată va deveni automat scena unei infracțiuni. Spunem ceva mult mai simplu: siguranța oamenilor nu trebuie tratată ca o cheltuială de care scăpăm prima dată când apar probleme.
Apă cu întreruperi în caniculă.
Gunoi neridicat și explicații despre lipsa banilor pentru combustibil.
Iluminat public oprit noaptea.
Iar autoritățile… liniște!
Asta nu mai este normalitate. Asta este un semnal de alarmă.
Și dacă există probleme financiare atât de grave încât serviciile publice de bază ajung să fie restrânse, atunci oamenii au dreptul la răspunsuri:
Nu mai merge cu „aveți răbdare”.
Cetățenii au avut răbdare. Au plătit. Au așteptat. Au suportat.
Acum este timpul ca autoritățile să vorbească și să explice!
Dâmbovița, TREZIȚI-VĂ! Nu putem accepta ca serviciile publice să fie tăiate unul câte unul, iar cetățeanului să i se ceară doar să tacă și să înțeleagă!

