La Mănești, administrația locală condusă de primarul Constantin Alexandru continuă investițiile în infrastructura publică. Una dintre cele mai importante realizări este noul dispensar medical, construit de la zero, în apropierea Primăriei, pentru a oferi locuitorilor acces la servicii medicale moderne.

Investiția, în valoare de 3.207.000 de lei, a fost realizată printr-un proiect finanțat de Compania Națională de Investiții (CNI). Clădirea dispune de două cabinete pentru medicii de familie, sală de tratament, sală de așteptare și cabinet stomatologic, oferind condiții moderne atât pentru pacienți, cât și pentru personalul medical.
Un element aparte al proiectului îl reprezintă amenajarea, la etaj, a unei garsoniere destinată cadrelor medicale care își desfășoară activitatea în dispensar. Spațiul poate fi folosit și pentru găzduirea oaspeților comunei, atunci când este necesar.
Noul centru medical a fost dat în folosință în luna ianuarie a acestui an, reprezentând un pas important pentru dezvoltarea serviciilor medicale din comuna Mănești și pentru creșterea calității vieții locuitorilor.

