La 25 octombrie, este sărbătorită Ziua Armatei României. Cu această ocazie, administraţia publică locală din răcari a marcat cu se cuvine evenimentul.
La Momumentul Eroului slt. Barbu Petre Marian din cartierul Ghimpați au fost depuse coroane de flori în cinstea ostașilor căzuţi la datorie. Manifestările au continuat la Monumentul Eroilor din Răcari, unde au participat profesorul Ion Sorin, inspector școlar general, Gabriel Plăiașu şi alţi invitaţi. După slujba religioasă și depunerea de coroane, elevii Liceului Teoretic ”Ion Ghica”, coordonați de prof. Dumitru Cristian, au susținut un moment artistic dedicat cinstirii Armatei Române.
Sala de festivități a Liceului Teoretic ”Ion Ghica” a fost gazda simpozionului cu tema ”Ziua Armatei”. Simpozionul a fost deschis de primarul Marius Caravețeanu care a subliniat importanța acestei zile și rolul deosebit pe care îl au în educarea sentimentului patriotic la tânăra generație atât instituțiile de învățământ cât și autoritățile publice. Pe toată perioada manifestărilor organizate de Primăria Răcari, toți participanții au purtat, în semn de respect pentru jertfa soldaților din Primul Război Mondial, foarea de mac, realizată de elevii Liceului Teoretic ”Ion Ghica” Răcari. La finalul activităţilor nu a lipsit tradiționala fasole cu afumătură oferita de Primăria Răcari.
news
- Comunicat de presă
- Comunicat de presă
- Comunicat de presă
- Cum alegi ferestre pentru o casă aflată lângă un drum circulat
- InfoCons atrage atenția consumatorilor în Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel
- Școala din Colacu, aproape de finalizare: elevii revin într-un spațiu modern din anul școlar 2026–2027
- AJOFM Dâmbovița: Absolvenții promoției 2026, încurajați să se înregistreze pentru sprijin în găsirea unui loc de muncă
- Alertă meteo în Dâmbovița! Județul intră sub Cod portocaliu de furtuni și ploi torențiale
