În Piaţa Tricolorului din municipiul Târgovişte a avut loc ceremonialul organizat cu prilejul Zilei Naționale a Românei şi 100 de ani de la Marea Unire. Aceste manifestări au început cu trecerea în revistă a Gărzii de Onoare, au continuat cu un moment de rugăciune, susținut de Înaltpreasfiția Sa, Nifon, Arhiepiscop și Mitropolit al Târgoviștei, alocuţiuni din partea Ministrului Fondurilor Europene, Rovana Plumb, care a dat citire mesajului premierului țării, Viorica Dăncilă, primarului municipiului Târgoviște, Cristian Stan și președintelui Consiliului Județean Dâmbovița, Daniel Comănescu. Conducerea Consiliului Județean Dâmbovița, reprezentată de președintele Daniel Comănescu și vicepreședinții Luciana Cristea și Alin Manole, a participat la Ceremonia organizată cu prilejul Zilei Naționale a Românei.
La manifestările, ce au avut loc în Piața Tricolorului, din municipiul Târgoviște, au mai participat: ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, Înaltpreasfinția Sa Nifon, Ahriepiscop și Mitropolit al Târgoviștei, prefectul județului Dâmbovița, Antonel Jîjîie, subprefectul Florina Mureșan, parlamentarii dâmbovițeni, Oana Vlăducă, Claudia Gilia, Carmen Holban, Corneliu Ștefan, Dumitru Lupescu, Adrian Țuțuianu, administratorul public al județului, Ionuț Săvoiu, secretarul județului, Ivan Vasile Ivanoff, primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, viceprimarii Monica Ilie și Cătălin Rădulescu, consilieri județeni, șefi de instituții deconcentrate, reprezentanți ai partidelor politice. După rostirea alocuțiunilor, au avut loc depuneri de coroane si jerbe de flori la Monumentul eroilor, iar manifestările s-au încheiat cu defilarea trupelor.
news
- Cod Galben, valabil astăzi, 8 iunie, în intervalul orar 12:00 – 21:00, pentru județul Dâmbovița și alte zone din țară.
- Zilele Județului Dâmbovița 2026 s-au încheiat în forță: mii de oameni la concertul PUYA, DELIRIC și INNA
- Retroparada „Iubim Dâmbovița” – spectacol al mașinilor de epocă în cadrul Zilelor Județului Dâmbovița 2026.VIDEO
- Finala Campionatului Județean de Fotbal „Iubim Dâmbovița”, în cadrul Zilelor Județului Dâmbovița 2026
- Peste 200 de motociclete au participat la Parada Moto din cadrul Zilelor Județului Dâmbovița 2026
- Antonia, Florin Ristei și Șatra Benz urcă pe scena Zilelor Județului Dâmbovița. Program special în cea de-a treia zi a evenimentului
- Meșteșugul românesc, la loc de cinste la Zilele Județului Dâmbovița. Corneliu Ștefan a deschis Târgul Meșterilor Populari
- ANM a emis două noi avertizări Cod Galben. Urmează furtuni, vijelii și grindină în mai multe zone ale țării
