Campania de donare de sânge declanşată în urmă cu câteva zile de Ministerul Sănătăţii a provocat, în toată ţara, un val de solidaritate umană.Luni de dimineaţă angajaţii primăriei Titu şi membrii PSD Titu au mers să doneze sânge, după apelul umanitar făcut în acest sens dat fiind deficitul de sânge din unitățile sanitare în această perioadă . Primul donator a fost viceprimarul Vlad Oprea , pe care l-am găsit încă de la ora 8.00 dimineața la Unitatea de Transfuzii Sanguine Târgovişte.Exemplul dat de viceprimarul orașului Titu a fost urmat și de angajații Primăriei.Deficitul de sânge este o problemă cu care se confruntă majoritatea unităților sanitare din România. Pe lângă bifarea unei fapte bune, cei care răspund pozitiv unui astfel de apel umanitar își fac gratuit analizele medicale înainte de a dona sânge (RH, grupa sangvină, Hepatita B, C, leucemie, sifilis, probe hepatice). Un alt avantaj este primirea unor tichete de masă în valoare de 63 lei. Salariații beneficiază și de o zi liberă din partea angajatorului. Fiecare voluntar doneaza, in medie, cate 400 de mililitri de sange la o singura donare si primeste in schimb bonuri de masa in valoare de aproape 70 de lei. Apelul medicilor ramane in vigoare: orice persoana sanatoasa cu varsta cuprinsa intre 18 si 60 de ani, care cantareste cel putin 50 de kg, este asteptata la centrul de transfuzii. Donatorii nu trebuie sa aiba sau sa fi avut boli precum: hepatita, TBC, sifilis, malarie, epilepsie, boli psihice, tuberculoza, ulcer, diabet zaharat, boli de inima sau boli de piele.
news
- Târgoviște continuă investițiile în educație: Școala „Prof. Paul Bănică” intră în modernizare completă
- REȚINUT 24 DE ORE PENTRU SĂVÂRȘIREA UNOR INFRACȚIUNI LA REGIMUL RUTIER
- Program de deratizare și dezinsecție la muzeele din cadrul Complexului Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște – 2026
- Ia, simbol al identității românești, celebrată la Centrul Județean de Cultură Dâmbovița
- ALERTĂ InfoCons: produs cosmetic retras de pe piață din cauza unui risc chimic major
- Dâmbovița sub caniculă: Cod galben de temperaturi ridicate, aer sufocant, disconfort termic accentuat și furtuni
- Târgoviște marchează Ziua Drapelului Național prin ceremonie oficială în Piața Tricolorului
- OFICIAL: Mario Vladu a semnat cu Chindia Târgoviște