Astăzi, 26 septembrie,vicepremierul Liviu Dragnea a fost în vizită de lucru în Dâmboviţa. Concret, vicepremierul Liviu Dragnea a participat la inaugurarea unui centru modern de servicii sociale pentru adulţi cu handicap deschis în Târgovişte.
Investiţia a fost realizată prin programul Regio.
În cadrul acestui centru social multifuncţional va funcţiona două servicii: un centru de consiliere şi sprijin de reintegrare socială a persoanelor cu boli psihice, având o capacitate de 40 de persoane pe an
şi un serviciu de recuperare neuromotorie pentru persoanele cu handicap, cu o capacitate de 200 de persoane pe an.Contractul prevede o finanţare de 3,5 milioane de lei prin programul Regio.
Această investiţie reprezintă o premieră în regiunea Sud Muntenia. Centrul a fost realizat pe amplasamentul fostului Spital de Boli Endocrine din Târgovişte, clădirea de patrimoniu
fiind de mai mult timp în subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dâmboviţa.
La eveniment au mai participat preşedintele CJ Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, prefectul Victor Sanda, vicepreşedintele Ioan Marinescu,IPS Nifon,Alexandru Oprea,
admnistratorul judeţului,Liviu Muşat, sdirectorul ADR Sud Muntenia, Cristiana Bucur, directorul DGASPC Dâmboviţa şi alţi şefi de deconcentrate.
news
- Cod Galben, valabil astăzi, 8 iunie, în intervalul orar 12:00 – 21:00, pentru județul Dâmbovița și alte zone din țară.
- Zilele Județului Dâmbovița 2026 s-au încheiat în forță: mii de oameni la concertul PUYA, DELIRIC și INNA
- Retroparada „Iubim Dâmbovița” – spectacol al mașinilor de epocă în cadrul Zilelor Județului Dâmbovița 2026.VIDEO
- Finala Campionatului Județean de Fotbal „Iubim Dâmbovița”, în cadrul Zilelor Județului Dâmbovița 2026
- Peste 200 de motociclete au participat la Parada Moto din cadrul Zilelor Județului Dâmbovița 2026
- Antonia, Florin Ristei și Șatra Benz urcă pe scena Zilelor Județului Dâmbovița. Program special în cea de-a treia zi a evenimentului
- Meșteșugul românesc, la loc de cinste la Zilele Județului Dâmbovița. Corneliu Ștefan a deschis Târgul Meșterilor Populari
- ANM a emis două noi avertizări Cod Galben. Urmează furtuni, vijelii și grindină în mai multe zone ale țării