3 decembrie este Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi. Această zi a fost marcată cum se cuvine şi la Târgovişte printr-un spectacol caritabil pentru copiii cu dizabilităţi. PSD şi TSD Târgovişte s-au reunit la Teatrul Municipal Târgovişte într-o atmosferă elegantă cu scopul de a contribui la sprijinirea copiilor cu dizabilităţi. Brăduleţi ornamentali şi alte obiectele cu tematică de iarnă realizate de către copiii cu dizabilităţi din Târgovişte i-au făcut pe politicieni să scoată sute de lei din buzunar în urma unei licitaţii unde obiectele au fost scoase la vânzare.De exemplu, Oana Vlăducă a fost cea care a spart gheaţa la licitaţie oferind suma cea mai mare ,de 120 de lei pentru trei ornamente de brad.Licitaţia a continuat iar ofertele au variat .Cel mai licitat obiect a fost o hartă a României unde licitaţia a început de la 100 de lei şi a ajuns până la 800 de lei şi a fost adjudecată de Cristian Stan, preşedintele PSD Târgovişte.De asemenea un alt obiect destul de scump, un brăduţ şi adjudecat de Eugen Pătraşcu a fost la suma de 400 de lei .Au fost licitate şi au ajuns la sume destul de mari şi alte obiecte care au şi fost adjudicate de către Ciprian Oprescu,contra sumei de 200 lei,dr. Dr. Nicolae Nedim Dinescu I a adjudecat obiecte în valoare de 300 lei,Preda Costel a adjudecat la suma de 150 lei,Rodica Bănescu la suma de 100 lei şi alţii. Cei prezenţi au avut parte şi de momente artistice.Invitatul serii a fost o tânără nevăzătoare care a dat o lecţie de viaţă tuturor celor prezenţi în sală. Spectacolul caritabil organizat de PSD Târgovişte a strâns 31 de milioane lei vechi pentru copiii cu dizabilităţi .Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi are ca obiectiv promovarea înţelegerii în ceea ce priveşte problemele cu care se confruntă persoanele cu handicap şi susţinerea demnităţii, a drepturilor şi a bunăstării acestora. Este o ocazie pentru o schimbare de atitudine faţă de aceste persoane prin eliminarea barierelor în ceea ce priveşte implicarea lor în diverse sfere de activitate.
news
- Rețea de proxenetism și camătă destructurată în Dâmbovița: 18 percheziții
- Detergenți și haine contrafăcute, descoperite în Dâmbovița
- Atenție la biciclete neconforme: alerte europene privind riscuri pentru utilizatori
- Copii în portbagaj, șofer băut și viteză: combinație șocantă sancționată drastic în trafic
- Incendiu de deșeuri în Târgoviște, pe strada Laminorului
- Elanul, „uriașul pădurilor”, revine în România după mai bine de 200 de ani
- „Seara de carte la Târgoviște” revine cu o nouă ediție: dezbatere despre „Inginerii haosului”
- „Diavolul se îmbracă de la Prada 2” ajunge la Cinema Independența din Târgoviște: modă, rivalitate și spectacol