Învaţă în două schimburi în vechea şcoală şi în grădiniţă, deşi noul imobil este gata dar îi lipseşte centrală termică, curtea şcolii arată ca după bombardament, iar elevii folosesc o toaletă fără apă curentă şi încălzire. Aşa se desfăşoară procesul de învăţământ în comuna dâmboviţeană Pietrari. Deşi pare greu de imaginat, edilul localităţii spune că prea curând nu va putea da în folosinţă noua şcoală pentru că nu are bani să cumpre centrală termică, chiar dacă în proiectul finanţat din bani eurpeni autorităţile locale erau obligate să cofinanţeze lucrările, partea locală reprezentând chiar centrala termincă şi amenjarea curţii interioare. Mai mult, edilul aruncă vina pe autorităţile judeţene care , spune el, nu vor să- l sprijine.Este al doilea an şcolar când noua şcoală din comuna Pierari nu îşi deschide uşile pentru cei 250 de elevi din localitate. Clădirea este gata, are mobilier şi calorifere , însă îi lipseşte centrala termică iar curtea este de fapt o groapă imensă unde se strânge apa ori de câte ori plouă puternic: “Clădirea este dotată cu termopane, grupuri sanitare moderne (chiar şi pentru persoanele cu dizabilităţi, mobiliar şcolar, parchet şi calorifere, cu tot cu instalaţiile aferente, dar nu are o centrală termică. Întotdeauna am învăţat în două schimburi, dar erau motive obiective. Acum avem spaţiu dar nu îl putem folosi. Ăsta este singurul motiv. Este problemă pentru al doilea schimb, pentru gimnaziu, când orele se termină la 19.00, pe timp de iarnă. Avem transport şcolar, dar nu asigură decât transportul elevilor care vin de la unităţile comasate”, ne-a spus Elena Tănase, directoarea şcolii.Mai mult, zidurile exeterioare au început deja să se degradeze pentru că în lipsa unei canalizări apa se infiltrează. Clădirea a fost construită printr-un proiect pe fonduri europene şi a costat aproximativ 35 de miliarde de lei dintre care partea de cofinanţare a autorităţilor locale este de aproximativ 3 miliarde lei, bani pe care, la vremea implemnetării proiectului şi- au asumat , însă la această dată primarul spune că nu are de unde să îi facă rost.Până când autorităţile locale vor găsi o soluţie, elevii se vor înghesui în vechea clădire dar şi în gradiniţă , lucru care îi revoltă deopotrivă pe dascăli şi pe părinţi .Nici cu transportul şcolar autorităţile din Pietrari nu au stat prea bine, abia după ce presa a sesizat că microbuzul zace nereparat, iar elevii merg la şcoală cu o dubă de marfă sau chiar cu o caruţă , acestea au reuşit să repare maşina care transportă elevii.
news
- Retro Parada Primăverii ajunge la Târgoviște pe 26 aprilie
- Tragedie la Dragomirești: O șoferiță de 68 de ani a murit
- Ateliere creative la Biblioteca Județeană Dâmbovița – creativitate, relaxare și timp de calitate
- Michael Jackson pe marele ecran la Târgoviște!
- CSM Târgoviște, victorie uriașă la București! Seria finalei se mută la Târgoviște
- Universitatea „Valahia” și Nuclearelectrica lansează o nouă specializare strategică
- Câinii de rasă și cei din adăpost au cucerit Parcul Chindiei
- Miercuri, 22 aprilie, procesiune solemnă în cinstea Sfântului Gheorghe