Salvamontiştii dâmboviţeni sunt pe barricade , în ceea ce priveşte modul de acţiune în caz de accidente, în zonele montane, astfel încât, turiştii care vor petrece zilele de Revelion în zona Padina-Peştera să beneficieze de serviciile de salvare ale unor oameni deosebit de pasionaţi de munca lor. În aceste zile numărul salvamontiştilor a fost suplimentat.Salvamontiştii îi sfătuiesc pe cei care vor să parcurgă traseele montane pe jos până pe platoul Bucegi să fie bine echipaţi şi să aibă telefonul mobil încărcat.Mai mult turistii care pornesc pe traseele alpine din Bucegi trebuie să respecte marcajele şi să nu se abată de la acestea. Temperaturile ridicate din ultimele zile i-au pus în gardă pe salvatorii montani care patrulează pe potecile alpine în sprijinul turiştilor aventuroşi.Şeful Salvamont Dâmboviţa, profesorul Doru Deaconescu ne-a declarat că are în dotare tot strictul necesar pentru a interveni şi totodată dacă sunt situaţii de criză există posibilităţi de a gazdui şi turistii aflaţi în dificultate.Meseria de salvator montan este prost sau deloc retribuită. Cei care o fac iubesc muntele şi iubesc viaţa, iar asta le ţine loc de orice altceva.
news
- Rețea de proxenetism și camătă destructurată în Dâmbovița: 18 percheziții
- Detergenți și haine contrafăcute, descoperite în Dâmbovița
- Atenție la biciclete neconforme: alerte europene privind riscuri pentru utilizatori
- Copii în portbagaj, șofer băut și viteză: combinație șocantă sancționată drastic în trafic
- Incendiu de deșeuri în Târgoviște, pe strada Laminorului
- Elanul, „uriașul pădurilor”, revine în România după mai bine de 200 de ani
- „Seara de carte la Târgoviște” revine cu o nouă ediție: dezbatere despre „Inginerii haosului”
- „Diavolul se îmbracă de la Prada 2” ajunge la Cinema Independența din Târgoviște: modă, rivalitate și spectacol