În ciuda frigului de afară dar şi a ninsorii abundente,târgoviştenii nu au pregetat să iasă pe platoul Prefecturii Dâmboviţa pentru a admira defilarea cu torţe. Pe acordurile fanfarei, militarii, pompierii şi jandarmi au încheiat la ceas de seară suita de manifestări dedicate zilei de 1 Decembrie la Târgovişte defilând cu torţele pe străzile oraşului, într-o ceremonie simbolică de cinstire a memoriei celor căzuţi pentru patrie de-a lungul istoriei. Militarii, jandarmii şi pompierii cu torţele au ajuns în PiaţaTricolorului, în faţaPrefecturii Dâmboviţa , unde s-a intonat Imnul Naţional, în prezenţa prefectului Ioan Marinescu, a preşedintelui CJ, Adrian Ţuţuianu şi a unui public numeros. În aplauzele târgoviştenilor ieşiţi în număr mare la eveniment, marşul cu torţe a continuat pe B-dul Libertății- stânga Piața Mihai Viteazul – stânga B-dul Mircea cel Bătrân – punct terminare în spatele monumentului din Piața Tricolorului. Retragerea cu torţe este o acţiune simbolică menită să cinstească memoria militarilor căzuţi la datorie pe câmpurile de luptă din ţară sau străinătate.Această solemnitate se organizează pentru cinstirea marilor aniversări istorice, naţionale sau militare. Ceremonia îşi propune să marcheze trecutul de luptă al Armatei Române pentru integritate şi independenţă naţională. De asemenea, retragerea cu torţe poate fi privită ca o pomenire a celor căzuţi pentru împlinirea unor idealuri sfinte.
news
- Retro Parada Primăverii ajunge la Târgoviște pe 26 aprilie
- Tragedie la Dragomirești: O șoferiță de 68 de ani a murit
- Ateliere creative la Biblioteca Județeană Dâmbovița – creativitate, relaxare și timp de calitate
- Michael Jackson pe marele ecran la Târgoviște!
- CSM Târgoviște, victorie uriașă la București! Seria finalei se mută la Târgoviște
- Universitatea „Valahia” și Nuclearelectrica lansează o nouă specializare strategică
- Câinii de rasă și cei din adăpost au cucerit Parcul Chindiei
- Miercuri, 22 aprilie, procesiune solemnă în cinstea Sfântului Gheorghe