Primarul municipiului Târgovişte, ciprian Prisăcaru şi viceprimarul Cristian Stan au mers pe teren, pentru a verifica lucrările pe Bulevardul I.C.Brătianu, în zona RAGC, rută parțial închisă circulației rutiere, pe tronsonul de la intersecţia cu str. Lt.Stancu Ion şi sensul giratoriu de la intersecţia cu str. Radu de la Afumaţi (Catedrala Eroilor).
La momentul vizitei se lucra la stratul de uzură, iar primarul municipiului, Ciprian Prisăcaru, a afirmat cu tărie că până la sfârșitul zilei, lucrările se vor încheia, astfel încât,
de joi, 2 octombrie , Bulevardul I.C.Brătianu să fie redat circulației.V iceprimarul Cristian Stan, a ţinut să sublinieze faptul că executivul are promisiuni din partea contructorului că lucrările din microraioanele XI și XII vor fi finalizate până la sfârșitul acestui an.
Şi pe strada Vlad Țepeș, în zona Petru Cercel, se va sparge și va fi realizată lucrarea până la 15 noiembrie:“Eu, în final, aș vrea să-mi exprim, totuși, speranța că ce se va turna acum va fi, totuși, de o calitate mai bună decât ce se întâmplă de la sensul giratoriu cu Radu de la Afumați”, a declarat Cristian Stan.Toate aceste lucrări fac parte din cadrul PIDU-lui B.
news
- Retro Parada Primăverii ajunge la Târgoviște pe 26 aprilie
- Tragedie la Dragomirești: O șoferiță de 68 de ani a murit
- Ateliere creative la Biblioteca Județeană Dâmbovița – creativitate, relaxare și timp de calitate
- Michael Jackson pe marele ecran la Târgoviște!
- CSM Târgoviște, victorie uriașă la București! Seria finalei se mută la Târgoviște
- Universitatea „Valahia” și Nuclearelectrica lansează o nouă specializare strategică
- Câinii de rasă și cei din adăpost au cucerit Parcul Chindiei
- Miercuri, 22 aprilie, procesiune solemnă în cinstea Sfântului Gheorghe