Trei fetiţe din Pucioasa au trecut pe langă moarte după ce o creangă dintr-un copac s-a rupt şi a căzut peste ele, în timp ce se jucau în parcul oraşului. Potrivit martorilor, două dintre fete au fost rănite iar cea de a treia a fost doar speriată. O ambulanţă şi un echipaj SMURD le-au preluat pe rănite şi le-au transportat la Spitalul din Pucioasa şi la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgoviste. Din fericire, doar una dintre fete a suferit o fractură la un picior iar cealalta a fost externată după investigaţiile medicale. Incidentul a avut loc în parcul oraşului Pucioasa la o oră când toate aleile şi spaţiile verzi erau pline de copii. Puţin a făcut ca acest incident să nu se transforme intr-o tragedie dupa ce din senin, o creanga groasa si lunga de cativa metri s-a desprins de la aproape zece metri inaltime caznd peste cele trei fete care se jucau. L a faţa locului au sosit si pompierii pentru a taia creanga ce ramasese prinsa de trunchiul copacului. Reprezentantii primariei spun ca arborele era verde si nu si explica de ce s-a rupt mai ales ca nu a batut nici vantul iar creanga nu era uscata. Localnicii spun ca de acum incolo se vor plimba cu teama prin parc mai ales ca cei mai multi vin cu copii.Angajatii primariei au curatat zona si spun ca arborii sunt toaletati si verificati periodic.
news
- Târgoviște continuă investițiile în educație: Școala „Prof. Paul Bănică” intră în modernizare completă
- REȚINUT 24 DE ORE PENTRU SĂVÂRȘIREA UNOR INFRACȚIUNI LA REGIMUL RUTIER
- Program de deratizare și dezinsecție la muzeele din cadrul Complexului Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște – 2026
- Ia, simbol al identității românești, celebrată la Centrul Județean de Cultură Dâmbovița
- ALERTĂ InfoCons: produs cosmetic retras de pe piață din cauza unui risc chimic major
- Dâmbovița sub caniculă: Cod galben de temperaturi ridicate, aer sufocant, disconfort termic accentuat și furtuni
- Târgoviște marchează Ziua Drapelului Național prin ceremonie oficială în Piața Tricolorului
- OFICIAL: Mario Vladu a semnat cu Chindia Târgoviște