Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „ Basarab I” Dâmbovița a fost gazda evenimentului care a marcat finalizarea Proiectului „Achiziţie echipamente pentru intervenţii de urgenţă în condiții de iarnă – autofreze de zăpadă, în Regiunea Sud-Muntenia”. Concret, în prezenţa preşedintelui CJ, Adrian Ţuţuianu, a prefectului Ioan Marinescu şi a conducerii ISU Dâmboviţa a avut loc recepţia unei autofreze pentru intervenţie, prin care s-a marcat finalizarea proiectului „Îmbunătăţirea capacităţii şi calităţii sistemului de intervenţii în situaţii de urgenţă, în condiţii de iarnă”, derulat de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară SUD MUNTENIA. La nivelul judeţului Dâmboviţa , echipamentele achiziţionate în etapa a III-a, destinate dotării cu autospeciale multifuncționale cu capabilități de autofreză de zăpadă au o valoare de 204.000 euro. Consiliul Județean Dâmbovița a participat cu o contribuție ce depășește 18.000 de lei, adică 2 % din valoarea cheltuielilor eligibile ale proiectului. Este vorba despre autospeciale multifuncţionale dotate cu freză de zăpadă, dar şi cu un rezervor de apă de 7.000 de litri şi o motopompă, pentru a fi folosite şi în caz de secetă sau incendii.Totodată, este important de știut că ISU nu se va ocupa de deszăpezirea drumurilor, ci va putea acționa perfect autonom în orice intervenție în condiții de iarnă, fără a mai aștepta sosirea unor utilaje de deszăpezire de la drumuri pentru a ajunge la un bolnav sau la o urgență.
news
- Retro Parada Primăverii ajunge la Târgoviște pe 26 aprilie
- Tragedie la Dragomirești: O șoferiță de 68 de ani a murit
- Ateliere creative la Biblioteca Județeană Dâmbovița – creativitate, relaxare și timp de calitate
- Michael Jackson pe marele ecran la Târgoviște!
- CSM Târgoviște, victorie uriașă la București! Seria finalei se mută la Târgoviște
- Universitatea „Valahia” și Nuclearelectrica lansează o nouă specializare strategică
- Câinii de rasă și cei din adăpost au cucerit Parcul Chindiei
- Miercuri, 22 aprilie, procesiune solemnă în cinstea Sfântului Gheorghe
