Jandarmii care se aflau în serviciul de pază la un obiectiv din orașul Răcari au observat două persoane care escaladau gardul unui imobil din apropiere.
Având în vedere acest aspect jandarmii i-au alertat pe colegii de la intervenție și ordine publică și au contactat persoana care are în grijă imobilul. Ajunși la fața locului, jandarmii au intrat în casă împreună cu îngrijitorul, unde au găsit o geantă în care se aflau diferite bunuri.
În continuare, jandarmii au verificat locuința, iar într-una din camere, în interiorul unui șifonier, au găsit un tânăr, care le-a declarat că în imobil se mai află o altă persoană, identificată la scurt timp.
În urma verificărilor a reieșit faptul că cei doi tineri cu vârstă între 15 și 20 de ani au plănuit să pătrundă în locuință crezând că vor găsi mai multe obiecte de valoare pe care să le sustragă și să le comercializeze la piață.
La fața locului a fost găsit și un obiect metalic cu care cei doi au forțat lacătul de la ușa imobilului.
Jandarmii au întocmit tinerilor actele de sesizare pentru fapta de “tentativă de furt”, care au fost înaintate spre competentă soluţionare organelor abilitate.
news
- Rețea de proxenetism și camătă destructurată în Dâmbovița: 18 percheziții
- Detergenți și haine contrafăcute, descoperite în Dâmbovița
- Atenție la biciclete neconforme: alerte europene privind riscuri pentru utilizatori
- Copii în portbagaj, șofer băut și viteză: combinație șocantă sancționată drastic în trafic
- Incendiu de deșeuri în Târgoviște, pe strada Laminorului
- Elanul, „uriașul pădurilor”, revine în România după mai bine de 200 de ani
- „Seara de carte la Târgoviște” revine cu o nouă ediție: dezbatere despre „Inginerii haosului”
- „Diavolul se îmbracă de la Prada 2” ajunge la Cinema Independența din Târgoviște: modă, rivalitate și spectacol
