Luni de dimineaţă, o grevă spontană a fost declanşată de şoferii Mondotrans din Târgovişte iar pentru câteva zeci de minute autobuzele nu au ieşit pe traseu, cu toate că protestatarii nu au obţinut din partea conducerii nicio promisiune că salariile restante le vor fi achitate, aceştia au reluat activitatea gândindu-se la binele călătorilor. Aproximativ 20 de angajaţi ai Mondotrans din Târgovişte, şoferi pe mijloacele de transport, au declanşat, luni dimineaţă, o grevă spontană, cerând să le fie date salariile restante chiar din luna ianuarie :”Ne ameninţă că ne dă afară, că ne bagă în puşcărie .Avem familii, avem facturi de plătit, aşa nu se mai poate lucra .Avem banii neluaţi de luni bune, nu ne dă motorină şi mai mult lucrăm în stres.Mai mult din partea firmei am primit nişte decizii acasă prin care trebuie să plătim nişte bani şi anume maşinile au rămas fără tahografe, noi am înştiinţat conducerea dar ne-a spus să mergem aşa.Când au fost reparate tahografele kilometrii de pe foaia de parcurs cu cele din tahograf nu coincid iar diferenţa de kilometri pentru care am consumat motorină ne-au imputat-o nouă ”, a afirmat un şofer.”Sunt colegi care din luna ianuarie nu au luat bani. Cei din conducere nu vor să discute.Vom continua protestele.Pe data de 1 octombrie avem o grevă.S-au făcut multe nereguli.Vrem să vină DNA în control.Mai mult de 6 milioane nu am luat, sunt şoferi care au luat şi 3 milioane.”, a declarat un alt şofer.”Nu le cerem nimic în plus doar să fie corecţi cu noi şi să ne plătească munca noastră.Pe timp de vară ne-au spus că nu sunt călători , toate acestea sunt poveşti.Patronul conşideră că angajatul trebuie să fie slugă la el.”, a afirmat un şofer.Ei au anunţat că pe data de 1 octombrie vor intra în grevă generală.
news
- Retro Parada Primăverii ajunge la Târgoviște pe 26 aprilie
- Tragedie la Dragomirești: O șoferiță de 68 de ani a murit
- Ateliere creative la Biblioteca Județeană Dâmbovița – creativitate, relaxare și timp de calitate
- Michael Jackson pe marele ecran la Târgoviște!
- CSM Târgoviște, victorie uriașă la București! Seria finalei se mută la Târgoviște
- Universitatea „Valahia” și Nuclearelectrica lansează o nouă specializare strategică
- Câinii de rasă și cei din adăpost au cucerit Parcul Chindiei
- Miercuri, 22 aprilie, procesiune solemnă în cinstea Sfântului Gheorghe