Iată-ne ajunşi la ultimele acorduri ale stagiunii 2014-2015 la Filarmonica „Muntenia “. Timpul a trecut repede, programul a fost dens, vremurile, din păcate, nu prea prielnice… Dar, despre toate acestea vom mai avea prilejul să vorbim şi scriem în perioada vacanţei. Duminică seară, la sala mare a Teatrului Tony Bulandra, Filarmonica a susţinut un concert de muzică barocă şi pop opera alături de Cezar Ouatu Sub bagheta dirijorului Marius Hristescu au evoluat Orchestra Simfonică Muntenia şi contratenorul Cezar Florin Ouatu.
Prezentatorul acestui eveniment a fostnimeni altul decât Octavian Ursulescu. De la acest spectacol nu au lipsit:preşedintele CJ Adrian Ţuţuianu, administratorul public al judeţului Alexandru Oprea, viceprimarul Cosmin Bozieru, directorul Centrului Judeţean de Cultură Dâmboviţa, Ionuţ Lăscaie, Oana Vlăducă, inspectorul şcolar general, Ion Sorin precum şi alte oficialităţi.
news
- Comunicat de presă
- Comunicat de presă
- Comunicat de presă
- Cum alegi ferestre pentru o casă aflată lângă un drum circulat
- InfoCons atrage atenția consumatorilor în Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel
- Școala din Colacu, aproape de finalizare: elevii revin într-un spațiu modern din anul școlar 2026–2027
- AJOFM Dâmbovița: Absolvenții promoției 2026, încurajați să se înregistreze pentru sprijin în găsirea unui loc de muncă
- Alertă meteo în Dâmbovița! Județul intră sub Cod portocaliu de furtuni și ploi torențiale
