Anul 2016 a fost un an foarte bun, cu realizări foarte mari pentru Direcţia Silvică Dâmboviţa. Au fost realizaţi toţi indicatori, chiar depăşiţi. Directorul Direcţiei Silvice Dâmboviţa, Costel Preda a făcut bilanţul la 11 luni. Nu în ultimul rând, directorul Costel Preda a spus că în anul 2016, s-a înregistrat o scădere semnificativă a furturilor de material lemons, subliniind buna colaborare dintre instituţia pe care o conduce, Poliţie, Jandarmerie şi Garda Forestieră.
Mai mult, Direcţia Silvică Dâmboviţa şi-a pegătit şi agenda priorităţilor pentru anul 2017. În primăvara anului 2017, directorul Direcţiei Silvice Dâmboviţa, Costel Preda a spus că speră să înceapă lucrările de asfaltare la drumul forestier de la Zimbrăria Neagra, investiţie cu bani de la UE, în valoare de 1,5 milioane de euro.
news
- Comunicat de presă
- Comunicat de presă
- Comunicat de presă
- Cum alegi ferestre pentru o casă aflată lângă un drum circulat
- InfoCons atrage atenția consumatorilor în Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel
- Școala din Colacu, aproape de finalizare: elevii revin într-un spațiu modern din anul școlar 2026–2027
- AJOFM Dâmbovița: Absolvenții promoției 2026, încurajați să se înregistreze pentru sprijin în găsirea unui loc de muncă
- Alertă meteo în Dâmbovița! Județul intră sub Cod portocaliu de furtuni și ploi torențiale
