Consiliul Local Municipal Târgovişte s-a reunit în şedinţă extraordinară şi au fost prezenţi 15 consilieri. Iniţial pe ordinea de zi au fost trei puncte însă primarul interimar Cristian Stan a solicitat suplimentarea ordinii cu încă un punct privind reactualizarea documentaţiei de avizare a lucrărilor de extindere ce se vor executa la Grădiniţa nr.9 din municipiul Târgovişte, dat fiind faptul că a fost semnat contractul de finanţare pentru lucrări de extindere la această grădiniţă, la sfârşitul lunii august. Cu unanimitate a fost suplimentată ordinea de zi. La punctul unu de pe ordinea de zi s-a aprobat rețeaua de unități școlare preuniversitare din municipiu în acest an școlar . Secretarul primăriei a ţinut să sublinieze faptul că reţeau de unități școlare preuniversitare cuprinde 38 de şcoli , nu s-a modificat cu nimic însă a mai făcut o precizare că Şcoala nr.9 din Târgovişte din cauza faptului că nu a mai avut numărul suficient de elevi şi-a pierdut personalitatea juridică şi funcţionează ca subsiliară a Şcolii Smaranda Gheorghiu.
Edilul Cristian Stan a spus că este pus în situaţia de a închide Şcoala nr.9 din Târgovişte de anul viitor , unitate şcolară unde a urmat primele opt clase.Tot aici au învăţat şi viceprimarul Cosmin Bozieru şi consilierul municipal Ciprian Prisăcaru. Mai mult edilul a spus că foarte multe unităţi şcolare din Târgopvişte se confruntă cu un număr scăzut de elevi şi astfel riscă să fie închise în viitor. Consilierii municipali au votat la punctul doi proiectul de hotărâre privind stabilirea limitelor mandatului reprezentantului municipiului Târgoviște în Adunarea Generală a Acționarilor la Compania de Apă. S –a aprobat şi parteneriatul dintre Primăria Târgovişte prin Consiliul Local şi Consiliul Judeţean Dâmboviţa prin Centrul Județean de Cultură în vederea organizării celei de-a doua ediții a Festivalului de Folclor “Ion Dolănescu”. Manifestarea are loc în perioada 26-27 septembrie 2015 la Târgovişte.Şi punctual patru cu care s-a suplimentat ordinea de zi a trecut de votul consilierilor.
news
- Rețea de proxenetism și camătă destructurată în Dâmbovița: 18 percheziții
- Detergenți și haine contrafăcute, descoperite în Dâmbovița
- Atenție la biciclete neconforme: alerte europene privind riscuri pentru utilizatori
- Copii în portbagaj, șofer băut și viteză: combinație șocantă sancționată drastic în trafic
- Incendiu de deșeuri în Târgoviște, pe strada Laminorului
- Elanul, „uriașul pădurilor”, revine în România după mai bine de 200 de ani
- „Seara de carte la Târgoviște” revine cu o nouă ediție: dezbatere despre „Inginerii haosului”
- „Diavolul se îmbracă de la Prada 2” ajunge la Cinema Independența din Târgoviște: modă, rivalitate și spectacol
