În judeţul Dâmboviţa, începând de astăzi, 6 martie 2015 funcţionează primul Centrul de zi pentru copiii cu Autism şi sindrom Down. Ideea înfiinţării unui astfel de centru aparţine primarului interimar al municipiului Târgovişte, Cristian Stan şi iată că a devenit şi realitate. În anul 2014 Cristian Stan a făcut o serie de acţiuni şi demersuri pentru înfiinţarea acestui centru. Proiectul a primit finanţare în bugetul de venituri şi cheltuieli al municipiului Târgovişte pe anul 2014. Centrul de zi pentru copiii cu Autism şi sindrom Down “ Sfânta Maria” din Târgovişte are o capacitate de 50 de locuri şi este un început de drum în ceea ce priveşte implicarea concretă a administraţiei publice locale în rezolvarea problemelor persoanelor cu dizabilităţi.
Deja există un parteneriat între Direcţia de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Târgovişte şi Asociaţia Help Autism, în baza căruia va funcţiona acest centru, astfel încât să se poată dezvolta anumite proiecte la nivelul municipiului Târgovişte, în întâmpinarea problemelor pe care aceste persoane le au.Inaugurarea centrului s-a făcut în prezenţa reprezentanţilor primăriei Târgovişte, ai DAS Târgovişte, ai Asociaţiei Help Autism şi nu în ultimul rând la eveniment au mai participat preşedintele CJ, Adrian Ţuţuianu şi o parte din parlamentarii dâmboviţeni. Deja în centru se desfăşoară activităţi cu micuţii.Serviciile din cadrul Centrul de zi pentru copiii cu Autism şi sindrom Down “ Sfânta Maria” din Târgovişte situate pe strada Lt.Stancu Ion,nr.35 sunt gratuite iar funcţionarea centrului este bazată pe modelul complex de servicii sociale şi servicii de terapie personalizată
news
- Cod Galben, valabil astăzi, 8 iunie, în intervalul orar 12:00 – 21:00, pentru județul Dâmbovița și alte zone din țară.
- Zilele Județului Dâmbovița 2026 s-au încheiat în forță: mii de oameni la concertul PUYA, DELIRIC și INNA
- Retroparada „Iubim Dâmbovița” – spectacol al mașinilor de epocă în cadrul Zilelor Județului Dâmbovița 2026.VIDEO
- Finala Campionatului Județean de Fotbal „Iubim Dâmbovița”, în cadrul Zilelor Județului Dâmbovița 2026
- Peste 200 de motociclete au participat la Parada Moto din cadrul Zilelor Județului Dâmbovița 2026
- Antonia, Florin Ristei și Șatra Benz urcă pe scena Zilelor Județului Dâmbovița. Program special în cea de-a treia zi a evenimentului
- Meșteșugul românesc, la loc de cinste la Zilele Județului Dâmbovița. Corneliu Ștefan a deschis Târgul Meșterilor Populari
- ANM a emis două noi avertizări Cod Galben. Urmează furtuni, vijelii și grindină în mai multe zone ale țării