În comuna dâmboviţeană Vişineşti o nouă investiţie a fost finalizată. Este vorba despre căminul cultural din satul Sultanu. Preşedintele CJ, Adrian Ţuţuianu a participat alături de primarul Nicolae Stoica. Investiţia a fost realizată cu fonduri europene prin AFIR şi se ridică la suma de 199.000 euro. Căminul cultural din Sultanu a fost reabilitat şi modernizat cu tot strictul necesar. 
În cadrul acestui proiect au fost achiziţionate şi o serie de instrumente musicale ce pot fi folosite de micuţii din comuna Vişineşti. Preşedintele CJ, Adrian Ţuţuianu a arătat în permanenţă o preocupare deosebită pentru îmbunătăţirea infrastructurii comunei Vişineşti , susţinând toate proiectele iniţiate de autorităţile locale.
news
- Comunicat de presă
- Comunicat de presă
- Comunicat de presă
- Cum alegi ferestre pentru o casă aflată lângă un drum circulat
- InfoCons atrage atenția consumatorilor în Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel
- Școala din Colacu, aproape de finalizare: elevii revin într-un spațiu modern din anul școlar 2026–2027
- AJOFM Dâmbovița: Absolvenții promoției 2026, încurajați să se înregistreze pentru sprijin în găsirea unui loc de muncă
- Alertă meteo în Dâmbovița! Județul intră sub Cod portocaliu de furtuni și ploi torențiale
