Nămeţii au pus stăpânire pe drumurile judeţului Dâmboviţa dar cu toate acestea drumarii de la LDP nu s-au dat bătuţi şi îşi fac treaba. LDP,societate comercială din subordinea Consiliului Judeţean a reuşit să rezolve problemele apărute şi să deszăpezească chiar şi drumurile judeţene care de ani buni erau date uitării iarna.Un drum blestemat, cu nume predestinat: Iuda. Acest drum, care face legătura între Râu Alb şi Runcu, este de fapt un tronson al Drumului Judeţean 712 A, care porneşte din DN 72A (Târgovişte – Câmpulung), punctul Izvoare, şi ajunge în DN 71 (Târgovişte – Sinaia), punctul Fieni. Din toată lungimea lui, DJ 712A a rămas neasfaltat doar pe o porţiune de 6 km: Râu Alb – Runcu. Din aceştia, 3 km străbat, cum spuneam, cătunul Iuda. Nume blestemat, în ciuda tuturor proiectelor şi promisiunilor din toate campaniile electorale, acest tronson de 3 km continuă să arate ca în evul mediu. Şi iată că speranţele oamenilor încep să dea roade. Dacă de câteva ierni bune acest drum nu a mai fost deszăpezit,acum noua conducerea a CJ Dâmboviţa şi a SC LDP şi-au îndreptat în limita posibilităţilor şi atenţia pentru Drumul Iuda . Joi seară , personal directorul de la LDP, Alin Manole a mers pe Drumul Iuda cu utilajele pentru a face deszăpezire. Până în noapte târziu utilajul de deszăpezire a lucrat şi a reuşit să deszăpezească drumul până în vârf la limita cu Runcu .Unii oameni cu lacrimi în ochi spun că de ani buni nimeni nu venea să le deszăpezească ci aşteptau primăvara ca zăpada să se topească.Pe chipul lor am citit mulţumire.Astăzi, lucrările de deszăpezire vor continua şi spre Runcu.Asigurările au fost date de directorul de la LDP, Alin Manole.La capătul unui drum lung şi troienit de zăpadă ,DJ 712 A ,care leagă comuna Râu Alb de comuna Runcu , se află o comunitate ca în poveşti .
news
- Comunicat de presă
- Comunicat de presă
- Comunicat de presă
- Cum alegi ferestre pentru o casă aflată lângă un drum circulat
- InfoCons atrage atenția consumatorilor în Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel
- Școala din Colacu, aproape de finalizare: elevii revin într-un spațiu modern din anul școlar 2026–2027
- AJOFM Dâmbovița: Absolvenții promoției 2026, încurajați să se înregistreze pentru sprijin în găsirea unui loc de muncă
- Alertă meteo în Dâmbovița! Județul intră sub Cod portocaliu de furtuni și ploi torențiale