Se fură tot ceea ce poate fi valorificat la centrele de colectare a fierului vechi. De pe calea ferată se fură tot, de la material mărunt (buloane, şu¬ru¬buri) şi cabluri până la instalaţii, piese de macaz, linii de contact… F¬e¬no¬me¬nul a existat permanent, dar în ul¬ti¬ma perioadă a atins cote alarman¬te.Se fură foarte mult şi de pe liniile închise circulaţiei. Dar când încep să fure de pe linia în func¬ţie, pe lângă pagubă apare pericolul, că fiecare şurubel are importanţa lui. Fără de lege însă, hoţii continuă să opereze, atentând la siguranţa călătorilor. Toate furturile şi distrugerile de componente feroviare pun în pericol siguranţa circulaţiei trenurilor.Circulaţia feroviară se pare că a fost pusă în pericol ieri, în zona liniei de cale ferată Teiş de unde au fost sustrase cinci perechi de eclise.Eclisele sunt plăci de fier care unesc o șină de cale ferată cu alta. Dispariţia acestor eclise a fost imediat sesizată astfel încât s-a putut preveni un real pericol,acestea fiind înlocuite .Adică a fost la un pas de a deraia orice garnitură care ar fi trecut în acel moment prin zonă .Lucrători din cadrul Postului de Poliţie Transporturi Feroviare Târgovişte au fost sesizaţi că din zona liniei de cale ferată Teiş, au fost sustrase cinci perechi de eclise.La faţa locului s-a deplasat echipa operativă, care în urma activităţilor de verificare şi cercetare a reuşit identificarea autorilor în persoana a doi bărbaţi , ambii din comuna Bezdead.Pe numele acestora, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt de componente C.F.R, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 4, alin l şi art 6 alin. 1 din Legea 289/ 2005.Cercetările continuă în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a celor două persoane.
news
- Comunicat de presă
- Comunicat de presă
- Comunicat de presă
- Cum alegi ferestre pentru o casă aflată lângă un drum circulat
- InfoCons atrage atenția consumatorilor în Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel
- Școala din Colacu, aproape de finalizare: elevii revin într-un spațiu modern din anul școlar 2026–2027
- AJOFM Dâmbovița: Absolvenții promoției 2026, încurajați să se înregistreze pentru sprijin în găsirea unui loc de muncă
- Alertă meteo în Dâmbovița! Județul intră sub Cod portocaliu de furtuni și ploi torențiale