Tinere din Dâmboviţa chiar şi minore prin promisiunea oferirii unor locuri de muncă în Italia, au fost racolate şi obligate să se prostitueze. Oamenii legii au descins în comuna dâmboviţeană Potlogi, la locuinţa unor suspecţi de proxenetism din Italia . Cei doi concubini, de cetăţenie italiană, femeia în vârstă de 39 de ani şi bărbatul sunt acuzaţi că racolau tinere, chiar şi minore, pe care, ulterior, le obligau să se prostitueze. Principalii suspecţi au fost ridicaţi, duşi la audieri. şi ulterior reţinuţi pentru 29 de zile:”Două persoane sunt suspectate de poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Dâmboviţa şi procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Dâmboviţa că, prin promisiunea oferirii unor locuri de muncă în Italia, au racolat mai multe tinere, printre care şi minore, şi le-au obligat să se prostitueze. Suspecţii au fost arestaţi preventiv pentru trafic de persoane şi trafic de minori.La data de 5 septembrie a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Dâmboviţa, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Dâmboviţa, au efectuat o percheziţie, pe raza comunei Potlogi, la domiciliul a două persoane de cetăţenie italiană, de 39, respectiv 50 de ani.Acestea sunt suspectate că, în perioada 2006 – 2013, prin promisiunea oferirii unor locuri de muncă în Italia, au racolat mai multe tinere, printre care şi minore, pe care, ulterior, le-au obligat să se prostitueze.La percheziţie au fost descoperite mai multe documente de transfer bancar şi un pistol cu aer comprimat, deţinut de către cetăţeanul italian, acestea fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor.În urma probatoriului administrat în cauză, procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Dâmboviţa au emis ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, faţă de cele două persoane, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane şi trafic de minori. Ulterior, la data de 6 septembrie a.c., fiind prezentaţi Tribunalului Dâmboviţa, împotriva acestora a fost dispusă măsura arestării preventive pe o perioadă de 29 de zile”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Dâmboviţa.Cei doi italieni de mai bine 7 ani se ocupau cu racolarea de mai multe tinere, printre care şi minore, pe care, ulterior, le-au obligat să se prostitueze
news
- Comunicat de presă
- Comunicat de presă
- Comunicat de presă
- Cum alegi ferestre pentru o casă aflată lângă un drum circulat
- InfoCons atrage atenția consumatorilor în Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel
- Școala din Colacu, aproape de finalizare: elevii revin într-un spațiu modern din anul școlar 2026–2027
- AJOFM Dâmbovița: Absolvenții promoției 2026, încurajați să se înregistreze pentru sprijin în găsirea unui loc de muncă
- Alertă meteo în Dâmbovița! Județul intră sub Cod portocaliu de furtuni și ploi torențiale