În noaptea de 30 spre 31 mai, în intervalul orar 16:00–00:00, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au desfășurat o amplă acțiune de tip razie, pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor contra patrimoniului, a faptelor cu violență, a traficului și consumului de droguri, precum și pentru creșterea siguranței rutiere pe raza județului.

Acțiunile au vizat zonele cu risc criminogen, localurile publice și prevenirea conflictelor stradale.
În urma controalelor, au fost aplicate 226 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 136.000 de lei.
Cele mai multe sancțiuni, respectiv 212, au fost aplicate pentru abateri la O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar alte sancțiuni au vizat încălcări ale normelor de conviețuire socială și ale legislației privind fiscalizarea.
De asemenea, polițiștii au dispus măsuri ferme în trafic:
8 conducători auto au fost scoși din trafic și li s-a suspendat dreptul de a conduce
19 autovehicule au fost oprite din circulație, fiind retrase certificatele de înmatriculare
Au fost constatate și două infracțiuni la regimul rutier, respectiv conducere sub influența alcoolului și conducere fără permis.
EXEMPLE DIN ACTIVITATE
În jurul orei 21:30, pe DC 77, la intersecția cu DN 61, polițiștii au oprit un tractor condus de un bărbat de 30 de ani din Uliești, depistat băut la volan, cu o valoare de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat, și fără permis de conducere.
Ulterior, în jurul orei 23:15, pe DN 72, în localitatea Picior de Munte, a fost depistat un bărbat de 43 de ani din Dragodana, aflat la volan cu o alcoolemie foarte mare, de 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind de asemenea întocmit dosar penal.