Pompierii români au salvat din faţa flăcărilor, Mănăstirea Ekklisia Profitis Ilias,din zona Vilia, misiunile au constat în limitarea propagării flăcărilor, lichidarea incendiilor izbucnite la locuințele din zonă, precum și în menținerea unei linii de protecție între frontul de incendiu și zonele neafectate.

De asemenea, la solicitarea autorităților elene, cisternele pompierilor români au alimentat autospecialele de stingere ale colegilor greci. De altfel, toate misiunile au fost executate în strânsă legătură și bună colaborare cu pompierii greci.
Misiunea în zonă a fost asigurată și pe parcursul întregii nopți. Echipajele pompierilor militari români au monitorizat în permamență și au asigurat protecția Mănăstirii Ekklisia Profitis Ilias. Astfel, 11 militari, cu o autospecială de stingere, o cisternă, un autoturism de teren și un UTV (vehicul de teren), au rămas până dimineață, și s-au asigurat ca obiectivul respectiv să fie în siguranță. Pompierii militari din bază au primit noi misiuni de intervenție, din partea ofițerului de legătură elen, ținând cont că zona în care modulul își desfășoară activitatea este încadrată la un nivel de risc de incendiu „ridicat”.
