Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Adrian Țuțuianu a efectuat o vizită la șantierul de lucrări de la Peștera Ialomiței, unde Consiliul Județean Dâmbovița implementează proiectul ”Reabilitarea și modernizarea infrastructurii tehnice pentru creșterea potențialului turistic al peșterii Ialomiței din masivul Bucegi”, prin Programul Operațional Regional 2007 – 2013. Proiectul are o valoare totală de 6.415.828, 68 lei, din care 4.665.725,12 lei – finanțare nerambursabilă de la Fondul European de Dezvoltare Regională și buget național, iar 517.413,88 lei – finanțare din partea Consiliului Județean Dâmbovița: ”Contractul de finanțare a fost semnat la data de 4 mai 2012, durata proiectului este de 36 luni, ar trebui să finalizăm proiectul în luna mai 2015. Eu mi-am propus să devansăm acest termen și am convenit în sensul acesta cu societatea comercială care execută lucrările (SC Iulcover Group din Târgoviște) ca, la data de 1 octombrie 2014, lucrările la peștera Ialomiței să fie finalizate. Această devansare are două scopuri: să creștem gradul de absorbție a banilor europeni și să creăm condiții de vizitare a peșterii, și să atragem un număr suplimentar de turiști prin punerea în valoare a potențialului acestui obiectiv turistic natural. La momentul acesta, s-au confecționat și montat 60 de bucăți de pasarelă, s-au demontat scările de lemn, s-au montat cele noi, s-au desfăcut pavajele pentru platforma de la intrare, s-a finisat platforma drumului de acces și s-au început procedurile de achiziție publică pentru dotările necesare. Lucrările merg într-un ritm de care sunt mulțumit. Au fost întârzieri la pornire, în acest an, din cauza vremii nefavorabile – știți că a nins și în luna aprilie”, a declarat Adrian Țuțuianu, președintele CJ Prin acest proiect se dorește creșterea gradului de atractivitate turistică a zonei și punerea în valoare a frumuseții naturale a obiectivului prin folosirea unor soluții moderne de iluminare interioară și exterioară, reconfigurarea traseului interior prin diminuarea semnificativă a riscului producerii de accidente, precum și conservarea și protejarea mediului prin prevenirea deteriorării obiectivului din cauza practicării unui turism neorganizat.
news
- Retro Parada Primăverii ajunge la Târgoviște pe 26 aprilie
- Tragedie la Dragomirești: O șoferiță de 68 de ani a murit
- Ateliere creative la Biblioteca Județeană Dâmbovița – creativitate, relaxare și timp de calitate
- Michael Jackson pe marele ecran la Târgoviște!
- CSM Târgoviște, victorie uriașă la București! Seria finalei se mută la Târgoviște
- Universitatea „Valahia” și Nuclearelectrica lansează o nouă specializare strategică
- Câinii de rasă și cei din adăpost au cucerit Parcul Chindiei
- Miercuri, 22 aprilie, procesiune solemnă în cinstea Sfântului Gheorghe