Patru percheziţii au avut loc în această dimineaţă, în Târgovişte la domiciliul a patru persoane , suspectate că ar fi furat apometrele montate în scările de bloc din municipiul Târgovişte . Potrivit anchetatorilor, la domiciliul acestora au fost găsite mai multe apometre,chei şi alte obiecte pe care le foloseau pentru a fura apometrele.Cele patru persoane au fost conduse la sediul Poliţiei municipiului Târgovişte pentru audieri,urmând a fi prezentate parchetului cu propunere de arestare preventivă .La percheziţii au participat peste 30 de poliţişti şi jandarmi. Cele patru persoane suspectate că ar fi furat zecile de apometre neagă cu vehemenţă că ar fi făcut aşa ceva:”Nu am furat nici un apometru.Nu ştiu de ce m-au luat ”,a afirmat unul dintre suspecţi. Zeci de blocuri din municipiul Târgovişte au căzut pradă hoţilor:”Poliţiştii dâmboviţeni au efectuat un număr de patru percheziţii domiciliare,la suspecţii de furturi de apometre săvârşite în cursul lunii aprilie. Patru persoane au fost conduse la sediul Poliţiei municipiului Târgovişte pentru audieri şi luarea măsurilor legale.Totodată poliţiştii au descoperit cu ocazia percheziţiilor mai multe obiecte corp delict ”,a declarat agent Raluca Florescu,purtător de cuvânt IPJ Dâmboviţa.În luna aprilie 2013, pe mai multe scări de bloc din municipiul Târgovişte au fost furate apometrele repartitoare, amplasate pe casa scării . Acest fenomen este fără precedent, cu atât mai mult cu cât numărul apometrelor sustrase este foarte mare,şi anume peste 100 de apometre .Ultimele apometre au fost furate în Săptămâna mare a Paştelui . Locatarii blocului 24,scara E din microraionul 11 al municipiului Târgovişte s-au trezit miercurea trecută fără apă la robinet,şi asta după ce hoţii le-au luat toate cele 17 apometrele montate în scările de bloc . Locatarii ne-au spus că în urmă cu trei săptămâni le-au montat şi uramau să le facă nişte casetuţe de protecţie însă hoţii au fost mult mai activi. Unii dintre locatari au preferat să vadă partea plină a paharului şi imediat au mers de au cumpărat alte apometre .Cercetările continuă în acest caz şi dacă cei patru vor fi găsiţi vinovaţi ,ristă să stea ani grei după gratii.
news
- Cod Galben, valabil astăzi, 8 iunie, în intervalul orar 12:00 – 21:00, pentru județul Dâmbovița și alte zone din țară.
- Zilele Județului Dâmbovița 2026 s-au încheiat în forță: mii de oameni la concertul PUYA, DELIRIC și INNA
- Retroparada „Iubim Dâmbovița” – spectacol al mașinilor de epocă în cadrul Zilelor Județului Dâmbovița 2026.VIDEO
- Finala Campionatului Județean de Fotbal „Iubim Dâmbovița”, în cadrul Zilelor Județului Dâmbovița 2026
- Peste 200 de motociclete au participat la Parada Moto din cadrul Zilelor Județului Dâmbovița 2026
- Antonia, Florin Ristei și Șatra Benz urcă pe scena Zilelor Județului Dâmbovița. Program special în cea de-a treia zi a evenimentului
- Meșteșugul românesc, la loc de cinste la Zilele Județului Dâmbovița. Corneliu Ștefan a deschis Târgul Meșterilor Populari
- ANM a emis două noi avertizări Cod Galben. Urmează furtuni, vijelii și grindină în mai multe zone ale țării