Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale au desfăşurat în această seară şapte percheziții domiciliare, pe raza localităţii Gura Ocniţei, la locuințele mai multor persoane suspectate de comiterea infracţiunii de tâlhărie. La domiciliul unuia dintre suspecţi, poliţiştii au descoperit un laborator destinat creşterii plantelor de cannabis. În cauză, s-a beneficiat de sprijinul de specialitate al poliţiştilor Direcţiei Operaţiuni Speciale – I.G.P.R.În fapt, la data de 7 mai a.c., cei patru suspecţi cu vârste cuprinse între 22 şi 26 de ani, toţi din comuna Gura Ocniţei, au pătruns într-o locuinţă din municipiul Târgovişte şi prin întrebuinţarea de ameninţări au sustras suma de 20 000 de euro.În urma percheziţiilor, la domiciliile acestora poliţiştii au descoperit o armă neletală, mai multe sume de bani şi bijuterii, produse electronice şi electrocasnice, achiziţionate cu banii proveniţi din săvârşirea de infracţiuni, precum şi trei autoturisme susceptibile ca fiind achiziţionate cu banii proveniţi din săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, ce au fost indisponibilizate.De asemenea, la domiciliul unuia dintre suspecţi, într-o mansardă, poliţiştii au descoperit un laborator pentru cultivarea plantelor de cannabis.Faţă de acesta, poliţiştii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate şi Antidrog continuă cercetările.Trei dintre suspecți, cel de-al patrulea aflându-se în prezent pe teritoriul altui stat au fost depistați și conduși la sediul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Dâmboviţa pentru audieri, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsuri legale.
news
- Comunicat de presă
- Comunicat de presă
- Comunicat de presă
- Cum alegi ferestre pentru o casă aflată lângă un drum circulat
- InfoCons atrage atenția consumatorilor în Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel
- Școala din Colacu, aproape de finalizare: elevii revin într-un spațiu modern din anul școlar 2026–2027
- AJOFM Dâmbovița: Absolvenții promoției 2026, încurajați să se înregistreze pentru sprijin în găsirea unui loc de muncă
- Alertă meteo în Dâmbovița! Județul intră sub Cod portocaliu de furtuni și ploi torențiale