Sâmbătă, 6 decembrie, este Sfântul Nicolae sau Moş Nicolae, aşa cum îl cunosc copiii. Tradiţia spune că în noaptea dintre 5 şi 6 decembrie, micuţii trebuie să-şi pregătească ghetuţele, să le cureţe şi să le aranjeze, pentru că Moş Nicolae se va opri în casa fiecăruia şi-i va lăsa un dar pe măsura comportamentului din timpul anului: cei mai cuminţi copii vor primi dulciuri, iar năzdrăvanii vor primi o nuieluşă. Despre Moş Nicolae se spune că provenea dintr-o familie înstărită, iar la moartea ambilor părinţi a moştenit întreaga avere, pe care a folosit-o în scopuri umanitare şi pentru a ajuta cât mai mulţi oameni nevoiaşi. Nu doar prichindeii speră să primească un dar cât de mic. In ultimii ani, românii obişnuiesc să pregătească, simbolic, o surpriză pentru toti cei dragi, indiferent de vârstă.
news
- Comunicat de presă
- Comunicat de presă
- Comunicat de presă
- Cum alegi ferestre pentru o casă aflată lângă un drum circulat
- InfoCons atrage atenția consumatorilor în Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel
- Școala din Colacu, aproape de finalizare: elevii revin într-un spațiu modern din anul școlar 2026–2027
- AJOFM Dâmbovița: Absolvenții promoției 2026, încurajați să se înregistreze pentru sprijin în găsirea unui loc de muncă
- Alertă meteo în Dâmbovița! Județul intră sub Cod portocaliu de furtuni și ploi torențiale