Iarna se instalează în întreaga ţară. După temperaturi destul de ridicate iată că meteorologii au emis o avertizare meteo cod galben de ninsori şi strat consistent de zăpadă,
valabil în intervalul 24 noiembrie, ora 16 – 25 noiembrie, ora 14, în judeţele Mureş, Harghita, Neamţ, Bacău, Sibiu, Braşov, Covasna, Vrancea, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova şi Buzău. Nici judeţul Dâmboviţa nu este ocolit de ninsori. În intervalul menţionat, temporar va ninge în zona de munte, iar în Carpaţii Meridionali şi în cea mai mare parte a Carpaţilor Orientali se va depune strat de zăpadă, local mai consistent. Treptat, vor predomina ninsorile şi în estul şi sudul Transilvaniei, precum şi în Subcarpaţii Moldovei. Trecător şi izolat, precipitaţii mixte vor fi şi în zonele deluroase din restul teritoriului. În sudul şi sud-estul ţării se vor cumula cantităţi de apă ce pot atinge pe arii restrânse 15…20 l/mp. Precipitaţii, local mai abundente, se vor semnala şi pe parcursul zilelor următoare. După cum ştim deja în masivul dâmboviţean Bucegi ninge, stratul de yăpadă este consistent.Autorităţile judeţene deja au activat comandamentul de iarnă pentru zona montană.Au fost trimise trei utilaje de la LSD Dâmboviţa, în zona Moroeni-Padina –Peştera.Este vorba despre un buldoexcavator şi două utilaje cu lamăşi se va acţiona şi cu material antiderapant. Şi Secţia Drumuri Naţionale Târgovişte deja acţionează cu utilaje pe DN 71, zona Moroeni-Cota 1000.
news
- Retro Parada Primăverii ajunge la Târgoviște pe 26 aprilie
- Tragedie la Dragomirești: O șoferiță de 68 de ani a murit
- Ateliere creative la Biblioteca Județeană Dâmbovița – creativitate, relaxare și timp de calitate
- Michael Jackson pe marele ecran la Târgoviște!
- CSM Târgoviște, victorie uriașă la București! Seria finalei se mută la Târgoviște
- Universitatea „Valahia” și Nuclearelectrica lansează o nouă specializare strategică
- Câinii de rasă și cei din adăpost au cucerit Parcul Chindiei
- Miercuri, 22 aprilie, procesiune solemnă în cinstea Sfântului Gheorghe
