După ce în ultimele zile căldura mare , neobişnuită pentru această perioadă i-a scos din case pe târgovişteni, începand de marţi, 29 decembrie un val de frig va ajunge şi în Romania, vremea răcinduse şi la Târgovişte. 
Începând de marţi, vremea va intra într-un proces de răcire, mai accentuată în zilele de 30 şi 31 decembrie. ANM a emis informare meteo de răcire accentuată, intensificări ale vântului și ninsori locale.Pe 30 și 31 decembrie se vor înregistra maxime preponderent negative în toate regiunile şi minime sub –10 grade, îndeosebi în nordul şi centrul ţării.În intervalul 29 decembrie, ora 13:00 – 31 decembrie, ora 13:00, vântul va prezenta intensificări în estul şi sud-estul teritoriului, precum şi la munte, dar în special pe litoral, unde viteza la rafală va depăşi 60…70 km/h.Temporar vor fi precipitaţii în general slabe cantitativ, ninsori în zona Carpaţilor Orientali şi Meridionali şi predominant ninsori, pe arii restrânse în sud-vestul, sudul şi estul ţării. Izolat se va semnala polei.Până în jurul datei de 3 ianuarie 2016 vremea se va menţine rece, geroasă dimineaţa şi noaptea în centrul, estul şi local în sudul teritoriului. În extremitatea de sud-est vântul va continua să prezinte unele intensificări.
news
- Comunicat de presă
- Comunicat de presă
- Comunicat de presă
- Cum alegi ferestre pentru o casă aflată lângă un drum circulat
- InfoCons atrage atenția consumatorilor în Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel
- Școala din Colacu, aproape de finalizare: elevii revin într-un spațiu modern din anul școlar 2026–2027
- AJOFM Dâmbovița: Absolvenții promoției 2026, încurajați să se înregistreze pentru sprijin în găsirea unui loc de muncă
- Alertă meteo în Dâmbovița! Județul intră sub Cod portocaliu de furtuni și ploi torențiale