De duminică, 13 decembrie 2020, trenul ajunge din nou în gara Pietroșița

NEWS

Începând de duminică, 13 decembrie 2020,trenurile Transferoviar Călători s-au întors în gara istorică de la Pietroșița, inaugurată în anul 1912.

Operatorul privat Transferoviar Călători a reluat circulația feroviară la Pietroșița, după ce anul trecut fusese limitată la stația Fieni.Anunțul a fost făcut chiar de primarul din Pietroșița.

“ Așa cum am anunțat în data de 3 noiembrie, de astăzi intră în vigoare noul mers al trenurilor cu stație terminus Pietroșița.Sperăm ca de această dată să nu mai existe nicio întrerupere a circulației trenurilor pe această rută.

MULȚUMESC TFC PENTRU SUSȚINERE ȘI COLABORARE ȘI DOMNULUI ANTIM LAURENȚIU PENTRU IMPLICAREA DEOSEBITĂ ÎN DEMERSUL DE RELUARE A TRANSPORTULUI FEROVIAR PE RUTA BUCUREȘTI-PIETROȘIȚA!” a scrisp primarul pe pagina sa de facebook. Pietroșița a fost una dintre primele zone din România unde a ajuns trenul, istoria localității fiind legată de legendele tunelurilor de sub Bucegi, pentru că legătura cu Sinaia nu s-a realizat niciodată, deși săpăturile au început, în ambele localități, înainte de primul război mondial.

More articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente