Pe parcursul a două zile, 23-24 octombrie, la Târgovişte a avut loc finala concursului național de trântă “Campionul de Mâine”.
Au fost prezenţi în jur de 250 de copii. Acest concurs este un proiect al Federaţiei Române de Lupte, finanţat de către Ministerul Tineretului şi Sportului, prin programul Pierre de Coubertin 2015. Prin acest proiect, Federaţia vrea să promoveze luptele sportive.În cadrul acestui eveniment, Răzvan Pârcălabu, preşedintele Federației Române de Lupte a avut plăcerea să le mulțumească și să îi premieze Cristian Daniel Stan, primarul municipiului Târgoviște și Adrian Tutuianu, președintele Consiliului Județean Dâmbovița şi totodată le-a mulţumit pentru interesul și sprijinul acordat luptelor românești!
news
- Comunicat de presă
- Comunicat de presă
- Comunicat de presă
- Cum alegi ferestre pentru o casă aflată lângă un drum circulat
- InfoCons atrage atenția consumatorilor în Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel
- Școala din Colacu, aproape de finalizare: elevii revin într-un spațiu modern din anul școlar 2026–2027
- AJOFM Dâmbovița: Absolvenții promoției 2026, încurajați să se înregistreze pentru sprijin în găsirea unui loc de muncă
- Alertă meteo în Dâmbovița! Județul intră sub Cod portocaliu de furtuni și ploi torențiale
