Vineri,29 iulie a fost convocat Consiliul Judeţean Dâmboviţa ,la iniţiativa vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Dâmboviţa.Pe ordinea de zi sunt 16 puncte plus Diverse.Consilierii judeţeni ai USL déjà au anunţat că nu vor participa la această şedinţă .Motivul neprezentării este justificat prin modul în care s-au desfăşurat ultimele două şedinţe.Ba mai mult una dintre ele nici nu s-a încheiat dar nici nu s-a reluat:” Aș dori să declar public faptul că Consilierii USL nu se vor prezenta la șdeință. Motivele pentru a nu participa au fost specificate de colegii mei anteriori. Modul în care s-au desfățurat ultimele ședințe de nla nivelul Consiliul Județean ne-au făcut să fim mai fermi față de modul în care suntem tratați în Consiliul Județean. În momentul acesta există o ședință întreruptă, o ședință extraodrinară care nu a fost continuată. Motivul întreruperii a fost acela că se ateaptă o părere de la Ministerul Administației și Internelor, deși nu are nicio treabă ceea ce facem noi la nivelul consiliului. Părerea Secretarului Consiliului Județean a fost aceea că nu era în regulă ca ședința să se întrerupă. Alteptăm să vedem când se va relua ședința, dacă se va relua. Sunt curios ce răspuns vom primi, eu bănuiesc că nu poate fi unul care să contrazică legea, fiindcă legea dă dreptate evidentă demersului realizat de către USL și, în aces sens, noi nu ne vom prezemta la ședință.”a declarat Leo Badea,purtător de cuvânt USL Dâmboviţa
news
- Retro Parada Primăverii ajunge la Târgoviște pe 26 aprilie
- Tragedie la Dragomirești: O șoferiță de 68 de ani a murit
- Ateliere creative la Biblioteca Județeană Dâmbovița – creativitate, relaxare și timp de calitate
- Michael Jackson pe marele ecran la Târgoviște!
- CSM Târgoviște, victorie uriașă la București! Seria finalei se mută la Târgoviște
- Universitatea „Valahia” și Nuclearelectrica lansează o nouă specializare strategică
- Câinii de rasă și cei din adăpost au cucerit Parcul Chindiei
- Miercuri, 22 aprilie, procesiune solemnă în cinstea Sfântului Gheorghe