900 kilograme de carne expirată au fost confiscate de inspectorii DSV Dâmboviţa şi Poliţia Economică în urma unui control desfăşurat la o societate comercială ce are punct de lucru pe raza localităţii dâmboviţene Niculeşti.Marţi, inspectorii DSV au descoperit, în urma unui control efectuat la o societate comercială 900 kilograme de carne cu termenul de valabilitate depăşit,fără documente legale şi totodată condiţiile de depozitare erau improprii. Carnea a fost confiscată , iar patronul va suporta rigorile legi.Cel mai probabil carnea de porc şi vită urma să fie comercializă :”Pe data de 9 iulie ,poliţişti din cadrul SIF împreună cu specialişti din cadrul DSVSA Dâmboviţa au organizat o acţiune de prevenire şi combatere a ilegalităţilor comise în domeniul comercializării animalelor vii la o societate din comuna dâmboviţeană Niculeşti, ocazie cu care a fost depistată cantitatea de aproximativ 900 kilograme de carne de porc şi vită cu termenul de garanţie expirat şi fără documente de provenienţă.Se continuă cercetările în acest caz , urmând ca la final să se propună soluţiile legale ”, a declarat subinsp. Alexandra Niculae,purtător de cuvânt IPJ Dâmboviţa.Potrivit directorului DSVSA Dâmboviţa,dr.Sandu Tolea întreaga cantitate de carne expirată a fost confiscată şi distrusă iar patronul societăţii a fost amendat cu suma de 6000 lei pentru depozitarea necorespunzătoarea a cărnii.
news
- Retro Parada Primăverii ajunge la Târgoviște pe 26 aprilie
- Tragedie la Dragomirești: O șoferiță de 68 de ani a murit
- Ateliere creative la Biblioteca Județeană Dâmbovița – creativitate, relaxare și timp de calitate
- Michael Jackson pe marele ecran la Târgoviște!
- CSM Târgoviște, victorie uriașă la București! Seria finalei se mută la Târgoviște
- Universitatea „Valahia” și Nuclearelectrica lansează o nouă specializare strategică
- Câinii de rasă și cei din adăpost au cucerit Parcul Chindiei
- Miercuri, 22 aprilie, procesiune solemnă în cinstea Sfântului Gheorghe