În fiecare an, pe 26 iunie, românii sărbătoresc Ziua Drapelului National al României. În numeroase oraşe din ţară au avut loc astăzi ceremonii religioase şi militare în cadrul cărora steagul a fost binecuvântat şi arborat în mod solemn.
Şi la Târgovişte, în prezenţa oficialităţilor judeţene şi locale au fost organizate astfel de manifestări dedicate Zilei Drapelului naţional, în scopul evidenţierii tradiţiilor glorioase ale poporului român şi a rolului acestora în formarea istoriei naţionale, ca un omagiu adus făuritorilor unităţii neamului românesc.La eveniment au mai participat alături de prefectul judeţului, Victor Sanda , subprefectul Antonel Jîjîie, aministratorul judeţului Alexandru Oprea,secretarul județului, Ivan Vasile Ivanoff, viceprimarii municipiului Târgovişte, comandantul Garnizoanei Târgovişte, col. Nicolae Antonie, reprezentanţi ai Arhiepiscopiei Târgovişte, precum şi directori ai instituţiilor deconcentrate din judeţ.
Programul manifestărilor a debutat cu slujba de sfinţire a Drapelului Naţional, eveniment oficiat la Catedrala Mitropolitană Târgovişte şi a continuat în Piaţa Tricolorului, unde cadre militare aparţinând Jandarmeriei, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Basarab I” Dâmboviţa şi Garnizoanei Târgovişte au prezentat onorul, după care a fost intonat imnul naţional. Au urmat alocuţiunile oficialităţilor.După rostirea de alocuţiuni, ceremonialul a continuat cu primirea Drapelului Naţional, sfinţirea şi sărutul acestuia de către oficialităţi, un moment emoţionat reprezentând înălţarea tricolorului pe catarg. Defilarea Gărzii de Onoare a încheiat manifestările dedicate Zilei drapelului din acest an.
news
- Târgoviște continuă investițiile în educație: Școala „Prof. Paul Bănică” intră în modernizare completă
- REȚINUT 24 DE ORE PENTRU SĂVÂRȘIREA UNOR INFRACȚIUNI LA REGIMUL RUTIER
- Program de deratizare și dezinsecție la muzeele din cadrul Complexului Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște – 2026
- Ia, simbol al identității românești, celebrată la Centrul Județean de Cultură Dâmbovița
- ALERTĂ InfoCons: produs cosmetic retras de pe piață din cauza unui risc chimic major
- Dâmbovița sub caniculă: Cod galben de temperaturi ridicate, aer sufocant, disconfort termic accentuat și furtuni
- Târgoviște marchează Ziua Drapelului Național prin ceremonie oficială în Piața Tricolorului
- OFICIAL: Mario Vladu a semnat cu Chindia Târgoviște