Primăvara este anotimpul renaşterii, al speranţei şi al bucuriei de a trăi. Acesta este momentul în care cu toţii ar trebui să învăţăm să fim mai optimişti, mai încrezători, mai buni.Autorităţile municipiului Târgovişte au ţinut să marcheze cum se cuvine Ziua de 1 Martie printr-un eveniment inedit organizat în parcul din faţa primăriei municipiului Târgovişte.Amfitrionii acestui eveniment au fost :pictorul Mihai Şerbănescu,elevii Şcolii de Artă „Octav Enigărescu” şi nu în ultimul rând primarul Gabriel Boriga .Astăzi,pe 1 Martie târgoviştenii şi-au putut face cunoscut orașul şi prin cel mai mare șnur de Mărțișor ,de 300 de metri confecţionat de o tânără artistă plastică :”Iniţiatorul este domnul profesor Mihai Şerbănescu,iar eu am lucrat la mărţişoare şi la şnurul de 300 de metri .Lucrez cam de o săptămână iar acum se vede rezultatul ”a declarat Barbara Popa.”După cum se ştie 1 Martie este şi un semn al primăverii şi o reverenţă pe care bărbaţii o fac în faţa femeilor Am avut această idée iar domnul primar Boriga a fost impresionat şi am reuşit să o realizăm ” adeclarat Mihai Şerbănescu,pictor şi profesor .Toate doamnele şi domnişoarele careau trecut prin zonă au primit în dar mărţişoare confecţionate manual de către elevii Şcolii de Artă „Octav Enigărescu”.Au fost împărţite aproximativ 1000 de mărţioşoare :”Semnificaţia de 1 Martie este cunoscută de toată lumea.1 Martie înseamnă venirea primăverii chia dacă încă suntem într-un décor hibernal .Vă dores o primăvară frumoasă ”a declarat Honorius Moţoc,viceprimarul municipiului Târgovişte .
news
- Cod Galben, valabil astăzi, 8 iunie, în intervalul orar 12:00 – 21:00, pentru județul Dâmbovița și alte zone din țară.
- Zilele Județului Dâmbovița 2026 s-au încheiat în forță: mii de oameni la concertul PUYA, DELIRIC și INNA
- Retroparada „Iubim Dâmbovița” – spectacol al mașinilor de epocă în cadrul Zilelor Județului Dâmbovița 2026.VIDEO
- Finala Campionatului Județean de Fotbal „Iubim Dâmbovița”, în cadrul Zilelor Județului Dâmbovița 2026
- Peste 200 de motociclete au participat la Parada Moto din cadrul Zilelor Județului Dâmbovița 2026
- Antonia, Florin Ristei și Șatra Benz urcă pe scena Zilelor Județului Dâmbovița. Program special în cea de-a treia zi a evenimentului
- Meșteșugul românesc, la loc de cinste la Zilele Județului Dâmbovița. Corneliu Ștefan a deschis Târgul Meșterilor Populari
- ANM a emis două noi avertizări Cod Galben. Urmează furtuni, vijelii și grindină în mai multe zone ale țării