Miercuri seară,CSM Târgovişte a pierdut dramatic meciul de debut din grupa B a Euroligii baschetului feminin, 75-76 cu Famila Schio. Italiencele au marcat coşul victoriei cu patru secunde înainte de final, de la trei puncte.CSM Târgovişte a resimţit din plin şocul debutului într-o competiţie precum Euroliga. A jucat de la egal la egal cu una din echipele de top ale întrecerii, Famila Schio (Italia), dar a plătit tributul specific unei grupări lipsite de experienţă într-o Ligă a Campionilor.Toată lumea prezentă în Sala Sporturilor din Târgovişte a trăit senzaţia unei prime victorii istorice în Euroligă, dar a fost adusă cu picioarele pe pământ cu patru secunde înainte de final. La 75-73, Famila Schio a căutat cu disperare coşul de două puncte pentru a restabili egalitatea şi a trimis meciul în prelungiri, a ratat o primă aruncare, dar mingea a ajuns la Macchi, care a punctat din afara semicercului. În timpul rămas la dispoziţie, CSM Târgovişte n-a mai avut prea multe soluţii pentru a marca un eventual coş al victoriei fiind realizat după ce sirena sălii a anunţat finalul partidei.În ciuda acestui insucces, nimic nu este încheiat pentru campioana României, în condiţiile în care în faza următoare se califică patru din cele şapte echipe. Lucrurile pot lua o altă turnură încă de săptămâna viitoare, când CSM va juca la Istanbul cu Fenerbahce.
news
- 62 DE MANDATE DE PERCHEZIȚIE DOMICILIARĂ PUSE ÎN APLICARE DE POLIȚIȘTII DIN DÂMBOVIȚA
- Vreme schimbătoare: instabilitate, vânt puternic și revenirea caniculei, 14–21 iunie 2026
- În inima Parcul Natural Bucegi, viața sălbatică nu ia pauză și nici nu pare interesată de „vacanța de vară”
- IPJ DÂMBOVIȚA: ULTIMELE ZILE pentru Cartea Electronică de Identitate GRATUITĂ
- MELCUL AVENTURIER A DESCOPERIT DRUMUL SPRE UNA DINTRE CELE MAI MARI MINUNI DIN JUDEȚUL DÂMBOVIȚA
- ALERTĂ DE PRODUS – ATENȚIE LA COSMETICE!
- Puii de barză de la Răcari cresc sub privirile tuturor!
- AFC Găești, din nou în Liga 4!