Impresionaţi de activitatea jandarmilor dâmboviţeni, cinci elevi din cadrul Liceului Teoretic „Ion Ghica” Răcari au participat astăzi, 21 noiembrie a.c. la o acţiune de informare care se înscrie în programul dedicat tinerilor „Ziua ştafetei – Acum decid eu!”
Activitatea a debutat cu o vizită la sala de E-learning a inspectoratului unde tinerii au putut viziona filmul de prezentare a Jandarmeriei Dâmbovița, făcând astfel o scurtă incursiune prin filele de istorie până la cunoașterea principalelor misiuni ale jandarmeriei. Totodată, aceștia au ascultat cu mult interes aspectele legate de condiţiile de recrutare în instituţiile militare de învăţământ şi de posibilităţile care există la absolvirea acestor şcoli.
Vizita a continuat apoi cu o prezentare a tehnicii aflate în dotarea jandarmilor şi modul de folosire a acesteia, respectiv materiale de intervenţie şi de protecţie, autospecialele, precum și câteva exerciții demonstrative cu câinii de serviciu specializați în misiuni de asigurare a ordinii publice.
Astfel, cei 5 elevi de clasele a IX-a, a X-a şi a XII-a au avut ocazia să cunoască o parte din misiunile pe care le desfăşoară jandarmii şi, în acelaşi timp, să se informeze asupra condiţiilor pe care trebuie să le îndeplinească pentru a putea participa la examenul de admitere în instituţiile de
news
- Comunicat de presă
- Comunicat de presă
- Comunicat de presă
- Cum alegi ferestre pentru o casă aflată lângă un drum circulat
- InfoCons atrage atenția consumatorilor în Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel
- Școala din Colacu, aproape de finalizare: elevii revin într-un spațiu modern din anul școlar 2026–2027
- AJOFM Dâmbovița: Absolvenții promoției 2026, încurajați să se înregistreze pentru sprijin în găsirea unui loc de muncă
- Alertă meteo în Dâmbovița! Județul intră sub Cod portocaliu de furtuni și ploi torențiale