Preşedintele CJ Dâmboviţa,Adrian Ţuţuianu împreună cu viceprimarul oraşului Pucioasa,Maria Ana şi reprezentanţii Companiei Naţionale de Investiţii a inaugurat astăzi , podul peste pârâul Bizdidel, din cartierul Trainica ,oraşul Pucioasa.Podul lateral cu DJ 712 a fost cuprins într-un proiect de refacere.Beneficiarul acestui obiectiv este Consiliul Judeţean Dâmboviţa iar investitorul este Compania Naţională de Investiţii.Valoarea acestui proiect este de 758.847,51 lei şi a avut termenul de execuţie 23.11.2010 -12.04.2013.Lucrarea este în garanţie 5 ani.La inaugurare au fost prezenţi:un sobor de preoţi,reprezentanţi ai S.C.LDP Dâmboviţa ,vicepreşedintele CJ Dâmboviţa,Ioan Marinescu şi alţi reprezentanţi ai Direcţiei Drumuri Judeţene din cadrul CJ.În luna iulie a anului 2010,la doar câteva luni după ce fuse inaugurat acest pod ,o viitură puternică pe pârâul Bizdidel, în oraşul Pucioasa, a rupt podul şi a izolat 30 de gospodării din cartierul Trainica. Localnicii erau revoltaţi că autorităţile judeţene de la acel moment care au construit podul au distrus intenţionat o apărare de mal pentru a face loc podului. În iulie 2010 ,în doar câteva minute noul pod peste pârâul Bizdidel, inaugurat în urmă cu câteva luni, a fost rupt, iar malul stâng a fost erodat pe o lungime de peste 100 de metri şi o lăţime de 10 metri. Accesul către 30 de gospodarii, staţia de epurare a oraşului Pucioasa şi două societăţi comerciale nu se mai putea face atunci decât pe jos.De astăzi ,oamenii pot utiliza un pod care respectă toţi indicatorii tehnici iar apărările de mal sunt făcute în tocmai ca la carte şi nu aşa cum s-a întâmplat în anul 2010.
news
- Retro Parada Primăverii ajunge la Târgoviște pe 26 aprilie
- Tragedie la Dragomirești: O șoferiță de 68 de ani a murit
- Ateliere creative la Biblioteca Județeană Dâmbovița – creativitate, relaxare și timp de calitate
- Michael Jackson pe marele ecran la Târgoviște!
- CSM Târgoviște, victorie uriașă la București! Seria finalei se mută la Târgoviște
- Universitatea „Valahia” și Nuclearelectrica lansează o nouă specializare strategică
- Câinii de rasă și cei din adăpost au cucerit Parcul Chindiei
- Miercuri, 22 aprilie, procesiune solemnă în cinstea Sfântului Gheorghe