81.646.221,92 lei! Aceasta este suma primită de judeţul Dâmboviţa, în anul 2015 pe Programul Național de Dezvoltare Locală (OUG 28/2013). Astfel , judeţul Dâmboviţa se clasează între primele trei judeţe din ţară care au primit cei mai mulţi bani în anul 2015 pe OG 28. Preşedintele CJ, Adrian Ţuţuianu a făcut şi o scurtă comparaţie cu anii când la CJ se afla fosta guvernare: “ Pe OG 28 avem o cifră finală. În anul 2015, judeţul a luat cea mai mare sumă din istoria lui adică 81.646.221,92 lei. În urma unei comparaţii, anterior a fost anul 2014 cu 60.000.000 lei şi puteţi face comparaţie cu vechea guvernare şi spun acest lucru pentru că trebuie să facem acest lucru.Anul 2011 a adus în judeţ 11.000.000 lei. Suntem printer primii la nivel naţional… Cu siguranţă între primii trei. Anul acesta mai avem o veste bună şi anume am reușit la sfârșitul anului trecut: introducerea la finanțare prin Ministerul Dezvoltării (OUG 28) a patru investiţii noi în localităţile: Cobia, Slobozia Moară, Pietroşiţa şi Răzvad. Ele erau în programul iniţial al ministerului…”, a afirmat preşedintele CJ, Adrian Ţuţuianu. Cu banii veniţi pe OG 28, la nivelul judeţului Dâmboviţa s-au realizat investiţii pe drumuri judeţene, drumuri comunale şi podeţe, apă şi canal, şcoli, primării şi dispensare
news
- Retro Parada Primăverii ajunge la Târgoviște pe 26 aprilie
- Tragedie la Dragomirești: O șoferiță de 68 de ani a murit
- Ateliere creative la Biblioteca Județeană Dâmbovița – creativitate, relaxare și timp de calitate
- Michael Jackson pe marele ecran la Târgoviște!
- CSM Târgoviște, victorie uriașă la București! Seria finalei se mută la Târgoviște
- Universitatea „Valahia” și Nuclearelectrica lansează o nouă specializare strategică
- Câinii de rasă și cei din adăpost au cucerit Parcul Chindiei
- Miercuri, 22 aprilie, procesiune solemnă în cinstea Sfântului Gheorghe
