Bicicliştii şi cărutaşii de pe drumurile din Dâmboviţa au fost sanctionaţi de poliţişti cu veste reflectorizante! După ce de la începutul anului 46 de biciclişti şi 13 cărutasi au fost implicaţi în evenimente rutiere, oamenii legii au stabilit că încă sunt mulţi astfel de participanţi la trafic care circuă noaptea fără să poarte vestă reflectorizantă , deşi aceasta este obligatorie. Cei mai mulţi dintre cei opriţi au motivat în faţa oamenilor legii că merg foarte puţin şi de aceea nu şi au mai luat la ei vestele reflectorizante, însă oamenii legii nu i-au lăsat să plece fără să îmbrace echipamentele primite gratuit.Şi în următoarele zile , poliţiştii dâmboviţeni vor imparţi câteva sute de veste reflectorizante. De această dată , cei depistaţi în trafic fără echipamente, au fost avertizaţi verbal însă aceştia sunt pasibili de amandă până la 600 de lei. De la începutul anului şi până în prezent 46 de biciclişti şi 13 căruţaşi au fost implicaţi în accidente rutiere, unii dintre aceştia chiar pierzându-si viaţa.
news
- S-a redeschis Transfăgărășanul!
- Cartea Electronică de Identitate, tot mai utilă pentru vacanțele în UE
- Anunț pentru vizitatori: program modificat la Casa Atelier „Gheorghe Petrașcu”
- „Litoralul de Acasă” rămâne accesibil pentru toate vârstele
- ATENȚIE DÂMBOVIȚA: Amenzi de până la 12.000 de lei pentru tulburarea liniștii publice
- „Dealul Prieteniei”, sărbătoare a comunității și succes sportiv la Malu cu Flori
- OFICIAL: Kevin Doukoure și-a prelungit contractul cu Chindia Târgoviște până în 2028
- TENDINȚĂ METEO: Primul val de caniculă al verii