Un kilogram de mercur, depozitat într-un pet, au descoperit, poliţiştii din Fieni ldomiciliul unui bărbat .Mercurul e folosit în lume, printre altele, pentru confecționarea bombelor, iar în România, cei interesați de mercur sunt mai degrabă din zona industriei farmaceutice. Poliţiştii au efectuat o percheziţie , la domiciliul unei persoane suspectate de trafic cu substanţe toxice, ocazie cu care la domiciliul acesteia , de 29 de ani, din Moroeni , au găsit, ascuns, un recipient din plastic cu mercur. Mercurul a fost ridicat de poliţişti în vederea examinării tehnico-ştiinţifice.Cel mai probabil , bărbatul de 29 de ani, intenţiona să vândă mercurul contra sumei de 2000 de euro/kg dar acum s-a ales cu dosar penal: “Poliţiştii au depistat un bărbat în timp ce deţinea la domiciliu peste 1 kilogram de mercur.Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Fieni au desfăşurat o acţiune pe linia respectării prevederilor Legii 360/2003 privind regimul substanţelor şi preparatelor chimice periculoase.Cu această ocazie, a fost depistat un bărbat de 29 de ani, din comuna Moroeni, care deţinea ilegal la domiciliu cantitatea de 1,100 kilograme de mercur.Pe numele acestuia, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de “ producere, deţinere sau orice operaţiune privind circulaţia substanţelor şi preparatelor toxice şi foarte toxice fără drept”. Întreaga cantitate de mercur a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor”, a declarat agent Adelina Torcică,purtător de cuvânt IPJ Dâmboviţa.Poliţiştii continuă cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale.
news
- S-a redeschis Transfăgărășanul!
- Cartea Electronică de Identitate, tot mai utilă pentru vacanțele în UE
- Anunț pentru vizitatori: program modificat la Casa Atelier „Gheorghe Petrașcu”
- „Litoralul de Acasă” rămâne accesibil pentru toate vârstele
- ATENȚIE DÂMBOVIȚA: Amenzi de până la 12.000 de lei pentru tulburarea liniștii publice
- „Dealul Prieteniei”, sărbătoare a comunității și succes sportiv la Malu cu Flori
- OFICIAL: Kevin Doukoure și-a prelungit contractul cu Chindia Târgoviște până în 2028
- TENDINȚĂ METEO: Primul val de caniculă al verii