În urma unei invitaţii adresate de Consiliul Judeţean Dâmboviţa şi Instituţia Prefectului Dâmboviţa, reprezentanţi ai administraţiei publice locale din judeţul Constanţa au participat în perioada 25-27 iulie la un seminar de promovare a turismului în Parcul Natural Bucegi. Au fost prezenţi reprezentanţi ai Primăriei Constanţa, Primăriei Mangalia, Mişcarea Culturală Constanţa, agenţii de turism, consilieri din cadrul Instituţiei Prefectului – judeţul Constanţa.Oaspeţii au vizitat taberele şcolare Căprioara, Cerbul şi Vânătorul şi au parcurs trasee din zonele Dichiu, Zănoaga, Bolboci, Turbăria Lăptici, Platoul Padina, Schitul şi Peştera Ialomicioara.Demersul, iniţiat de preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa – Adrian Ţuţuianu prin intermediul Serviciului Public Judeţean de Turism, Tineret şi Sport – director Andrei Albu, a urmărit identificarea unor canale directe de dialog cu parteneri interesaţi de zona dâmboviţeană a Parcului Natural Bucegi. S-au creat, astfel, premisele unor viitoare colaborări cu instituţii şi firme de turism din Constanţa, oferta prezentată fiind pe deplin satisfăcătoare atât din punctul de vedere al turismului educaţional, cultural, tematic, dar şi pentru turismul de masă.
news
- Retro Parada Primăverii ajunge la Târgoviște pe 26 aprilie
- Tragedie la Dragomirești: O șoferiță de 68 de ani a murit
- Ateliere creative la Biblioteca Județeană Dâmbovița – creativitate, relaxare și timp de calitate
- Michael Jackson pe marele ecran la Târgoviște!
- CSM Târgoviște, victorie uriașă la București! Seria finalei se mută la Târgoviște
- Universitatea „Valahia” și Nuclearelectrica lansează o nouă specializare strategică
- Câinii de rasă și cei din adăpost au cucerit Parcul Chindiei
- Miercuri, 22 aprilie, procesiune solemnă în cinstea Sfântului Gheorghe