În municipiul Târgoviște se anunță investiții majore, dedicate Centenarului Marii Uniri. Fostul spital de la Mănăstirea Dealu poate deveni singurul centru de recuperare medicală din România a militarilor români şi a militarilor veterani, participanţi în teatrele de operaţii militare. 
Acesta ar urma să fie singurul astfel de centru din Europa de Est.
Asociaţia Militarilor Veterani şi Veteranilor cu Dizabilităţi „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” a discutat, zilele trecute, cu oficialităţile din municipiul Târgovişte pentru posibilitatea construirii pe locaţia fostului spital de la Mănăstirea Dealu a singurului centru de recuperare medicală din România a militarilor români şi a militarilor veterani, participanţi în teatrele de operaţii militare.
Fără rețineri, primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan și-a arătat deschiderea și susținerea în vederea realizării acestui centru medical :” Am avut plăcerea de a primi vizita reprezentanților Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir”.
Sunt bucuros că, în anul în care sărbătorim Centenarul Marii Uniri, am reușit să punem bazele unei colaborări care va avea ca rezultat construirea, pe locația fostului spital de la Mănăstirea Dealu, a singurului centru de recuperare medicală din România a militarilor români și a militarilor veterani, participanți în teatrele de operațiuni militare, fiind și singurul astfel de centru din Europa de Est.
În cadrul acestui parteneriat, Primăria Târgoviște va pune la dispoziție locația, urmând ca Asociaţia Militarilor Veterani şi Veteranilor cu Dizabilităţi „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” să asigure finanțarea construirii noului centru. „, a afirmat primarul municipiului Târgoviște.
Primăria Târgoviște va pune la dispoziția Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir”, locația fostului spital de la Mănăstirea Dealu.
news
- Comunicat de presă
- Comunicat de presă
- Comunicat de presă
- Cum alegi ferestre pentru o casă aflată lângă un drum circulat
- InfoCons atrage atenția consumatorilor în Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel
- Școala din Colacu, aproape de finalizare: elevii revin într-un spațiu modern din anul școlar 2026–2027
- AJOFM Dâmbovița: Absolvenții promoției 2026, încurajați să se înregistreze pentru sprijin în găsirea unui loc de muncă
- Alertă meteo în Dâmbovița! Județul intră sub Cod portocaliu de furtuni și ploi torențiale
