Autorităţile dâmboviţene sunt în plin proces de organizare a referendumului din 29 iulie, iniţiat de USL pentru schimbarea preşedintelui Traian Băsescu. S-a procedat deja la desemnarea presedintelui Biroului Electoral Judetean (BEJ) Dâmboviţa , în persoana doamnei judecător Adriana Motoroiu iar reprezentanţii Instituţiei Prefectului au redeschis spaţiul de la Palatul Administrativ, destinat activităţii electorale,Biroul nr.28 de la etajul II al Prefecturii Dâmboviţa.Conducerea BEJ Dâmboviţa a fost stabilită ca urmare a unei trageri la sorţi, in cadrul Tribunalului Dâmboviţa în data de 8 iulie 2012. Au fost stabiliţi şi locţiitori ai preşedintelui BEJ . Potrivit legii, campania electorală a fost deja începută, au fost desemnaţi şi cei cinci reprezentanţi ai partidelor parlamentare, care să fie membri ai structurii destinate supravegherii alegerilor. Cel târziu în data de 22 iulie se vor desemna, de către preşedintele tribunalului, preşedinţii secţiilor de votare, apoi, pe 27 iulie, va avea loc predarea buletinelor de vot, ştampilelor de vot şi control. Pe 28 iulie se incheie campania electorală, iar pe 29 iulie, de la ora 8.00, se deschid urnele pentru vot care se vor închide la ora 20:00.Organizarea referendumului din această vară va fi diferită de cea din 2007, când s-a încercat la fel ca acum o schimbare a preşedintelui Basescu. În judeţ va exista un singur birou electoral de circumscriptie, cel judeţean, căruia i se vor subordona toate cele 431 de secţii de votare. Pe buletinul de vot se va afla o singură întrebare: «Sunteţi de acord cu demiterea preşedintelui României?». Vor fi două patrulatere care vor conţine cuvintele «Da» sau «Nu» În Dâmboviţa vor fi aşteptate la urne 436.680 persoane, aceasta fiind şi cifra alegătorilor prinşi in listele electorale pentru scrutinul din 10 iunie. Numărul buletinelor de vot va fi mai mare cu 10% decât cifra votantilor, conform legii.
news
- Retro Parada Primăverii ajunge la Târgoviște pe 26 aprilie
- Tragedie la Dragomirești: O șoferiță de 68 de ani a murit
- Ateliere creative la Biblioteca Județeană Dâmbovița – creativitate, relaxare și timp de calitate
- Michael Jackson pe marele ecran la Târgoviște!
- CSM Târgoviște, victorie uriașă la București! Seria finalei se mută la Târgoviște
- Universitatea „Valahia” și Nuclearelectrica lansează o nouă specializare strategică
- Câinii de rasă și cei din adăpost au cucerit Parcul Chindiei
- Miercuri, 22 aprilie, procesiune solemnă în cinstea Sfântului Gheorghe